acolo-mi place să cred:

e marea!

și cei câțiva pescăruși tineri rămași
de la facere
de parcă și-ar fi propriii fii propria legislație
când dau cu sufletul să le ating zborul
amintirea aceasta de mine
memento-ul iubirii aproapelui

acolo-mi place să cred:

e vântul!

parfumul îngreunat al timpului târându-și nimicnicia să devină eternitate
în scorburile dense
ale feminității cuiva

acolo e chiar starea
dintr-o după-amiază de marți oarecare...



acolo sunt doar

zidurile!

abandonul omului luându-se repede cu altceva
acest anotimp rătăcit pe o pagină nenumerotată dintr-o carte
adâncimea de nimeni vreodată măsurată

albul lor ce-mi zgândăre puțina imaginație
pripășită în lumea contururilor mult prea exacte
când eretică cer validarea constituției altfel


acolo mă încăpățânez să cred: e marea! și cei câțiva pescăruși tineri rămași de la facere!

îmi ies din ziduri
ca să-ți fiu aproape