Unele dintre cele mai dificile decizii ale vieții sunt legate de momentul în care trebuie să te trezești și momentul în care trebuie să adormi considerându-te între aceste distanțe parte alcătuitoare a lumii. Niciodată nu există suficient timp pentru a trăi în lume, în sensul în care a trăi în lume înseamnă a fi prezent între orizonturile acesteia, pentru că, a fi viu între răsăriturile și apusurile lumii, înseamnă a trăi în cuprinderea cu care este aceasta capabilă se te limiteze.

Problematica lui a adormi pentru a te trezi în lume, adică a trăi, a fi viu prin definiție, se rezumă la a dormi în timp ce nu dormi. Spațiul în care viața se manifestă, prin urmare, este o abordare exprimată de cei care trăiesc pe marginile râului ce se desfășoară ca ființă a timpului.

De-a lungul acestui râu, prin etapele somnului, viețuitorii de pe maluri se definesc din mărginiri și distanțări ca părți distincte, atât pentru ei cât și pentru toți ceilalți care vin să soarbă din ființa râului. Lăsându-se sorbit, la rândul său râul curge prin ei dăruindu-le ființa. Cei care dobândesc astfel ființă devin la rândul lor maluri ale aceluiași râu care, de-a stânga și de-a dreapta, ca limite, desenează direcții unde, din propria curgere se întind cei mereu însetați ca și vederea cu care privesc râul cu gândul la sorbire.

Acesta este motivul pentru care îmi este nespus de greu să adorm și la fel de greu să mă trezesc. Mai bine mă las să curg în acel dincolo de propria mea existență, aruncându-mă, afundându-mă în pântecul ochiului care mă privește pentru a mă uita în cel mai anonim colț de cer care generează goluri din alte goluri prin care se constituie în interior ca măsură și carne a formei râul care mă definește în prezența malurilor.

Acum îmi este la fel de greu să adorm cum îmi va fi dimineață la fel de greu să mă trezesc. De aceea cred că ceea ce contează este devenirea golului din propria golire. O înnisipare de spații care se edifică din propriile orizonturi precum culorile și sunetele din izbirea de marginile așteptărilor unde, asemenea viselor, malurile unui râu se încarnează ca prezență din somnul ce naște ziua de mâine care, ca și cea de ieri, ne va găsi sorbind pentru a deveni și a rămâne și curgere și maluri.