între mine și privirea ce-o ai,
dăruită,
între privirea mea captivă
peste formele tale,
între șoaptele tale,
prinse atât de adânc în mine,
că mă doare,
stă moartea care
a uitat să-și împlinească destinul.
nu mă ia.
mă omoară,
iar și iar.
a ales lăcașul meu,
oasele-mi topite,
să își arate chipul.
și are chipul clipelor ce rătăcesc,
sfidătoare,
prin plămânii infinitului sufocat.
sunt clipele alea,
în care,
ochii noștrii
sunt doar porțile altor lumi,
deschise,
în noi.