poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-06-04 | |
era o vreme când
credeam despre plopi că ei fac riduri fără să îmbătrânească, și nu plâng, și nu sângerează; doar își leapădă frunzele, își scutură câteva crengi uscate, ca pe niște gene rebele, ca pe niște unghii false. le adunam, le făceam buchet, cu spatele le duceam acasă, lângă sobă, să trosnească pe îndelete alte vise ce-aveau să mai vină. într-un fel, era un schimb de amabilități, frunzele lor mă mângăiau cu umbrele, în miezul de foc, eu le adăposteam, în eternitate. azi, le ascult poveștile despre iernile în care-au stat linii adormite prin zăpezi, schelete desenate-n cărbune, cu buze subțiri, tremurânde. azi, îmi spun despre brazdele prinse plete-n rădăcini și despre răsăritul ce-l poartă broșă, o măgură știrbă. eu le visez umbrele și jocul dragostei ce-l ascundeam, când ne făceam nevăzuți; în fiecare spic de grâu, altă ascunzătoare. alături, focul nu alege cum să ardă, mestecă pe îndelete îmbrățișările toate. și asta îmi mai place la plopi, ard pentru mine, încă o dată.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate