De ziua mea am spart un magnet de ceramică într-un magazin de suveniruri din Porto. Eram singurul client și mi-am înjurat liniștit neatenția. În străinătate înjur întotdeauna în spaniolă, nu știu de unde acest automatism și nici nu mă interesează. În general, în afară de Spania, evident, lumea nu înțelege ce-mi iese din gură la nervi dar în magazinul de suveniruri din Porto a fost altfel. Portugheza și spaniola sunt mult mai surori decât româna și italiana, așa că vânzătoarea a râs. Eu când înjur, înjur colorat, am o colecție pastelată de înjurături și câteva sunt invenție proprie. Joaca de-a cuvintele îmi pare cea mai gustoasă hrană pentru creier. Când a râs, am privit-o. Nu o făcusem până atunci, nu intru în magazine să mă uit la vânzătoare. Am rămas fermecat: vânzătoarea portugheză din magazinul de suveniruri din Porto era coborâtă, parcă, de pe coperta unei reviste celebre pentru bărbați. Superbă e puțin spus. În plus, avea magie. Fete frumoase sunt multe dar cele magice sunt mai rare decât abonamentele lui Florin Salam la bibliotecă. Râsul o făcea și mai frumoasă. Nu toată lumea râde frumos, pe unii îi face hidoși, bătrâni sau ridicoli. Dar portugheza aceea, vai, portugheza... Și cum stătea ea așa, cu soarele asfințitului învăluind-o din spate, prin vitrina uriașă de la intrare, am stat înlemnit să mă bucur de clipă. Sunt puține clipele de autentică hrană a ochilor, urechilor și sufletului în viață. Când le trăiesc, nu mă mișc, nu respir, nu nimic; doar mă bucur. Domnișoara cea frumoasă și veselă a venit lângă mine să măture cioburile și eu continuam să o privesc. Toate mișcările pe care le făcea erau de-o absolută delicatețe, de-un stil nobil, rar și fierbinte, languros, parcă studiat îndelung la școlile de actorie erotică, dacă o fi existând așa ceva. Iar eu, atunci, statuie. Magnetul costa 3 euro și, când am coborât din norii în care mă dusesem, am scos banii și i-am pus pe tejghea cu scuzele de rigoare. A refuzat. A luat monedele, mi-a desfăcut palma și mi le-a pus în ea. A zăbovit cu mâinile pe mâna mea secunde care mi s-au părut ore. Mâini frumoase și ele, cu degete lungi, ușor bronzate și cu unghii cuminți pictate ciclamen. Le am în minte de atunci, așa cum am și în urechi râsul ei cristalin iar în ochi am frumusețea-i augmentată de razele asfințitului acelei zile în care împlineam ani. Un cadou nesperat iscat de un incident. Așa acționează fabrica de amintiri frumoase: scoate produse pe bandă exact atunci când crezi că e în pragul falimentului sau că marfa i s-a demodat și nu se mai vinde. Am cumpărat atunci un magnet exact ca cel spart și mă face să zâmbesc și să mă simt norocos ori de câte ori îmi fixez privirea pe el. În fond din nimicuri ne clădim fericirea, că imensitățile nu se află decât în povești și pilde ieftine.