poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 227 .



Gastronomică
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2023-02-23  |     | 



Aşa se făcea că ne adunam cu toţii în jurul mesei la țară, bunici, părinţi şi nepoţi, şi nu se spuneau decât istorii adevărate, dar, ca în familie, condimentate cu ceapă roşie şi tarhon sau piper măcinat proaspăt. De obicei timpul de istorisit era la ora porumbului fiert în ceaunul de mămăligă, pe care eu puneam câteodată magiun de prune în loc de sare, numai dacă era destul de rece. Mă irita să mănânc porumb fiert cu dinții mei rari, la fel cum mă irita să mănânc pepene din cauza sâmburilor mici şi mulţi. Dar numai aceea era ora poveştilor adevărate. Doamne, nu ne îmbătrâni, spunea bunicul, după care îşi îndrepta spinarea, îşi dregea glasul şi începea vreo poveste vânătorească veche, sau vreo poveste de la tăiatul porcului sau viţelului pe care nu l-au mai tăiat fiindcă nepoţica, adică eu, plângea prea tare şi se ruga ca animalul să fie cruţat. În rest mă atingeam rar și puțin de hrană la tăiatul porcului și nu suportam gustul de păpară sau banalul blid cu lapte și mămăligă, care arăta totuși ca un soare cald și frumos.

Din motive necunoscute mie, carnea de dobitoc crescut în ogradă e bună de gătit la bucătărie numai dacă animalul e ucis şi măcelărit proaspăt. Dacă vieţuitoarea moare întâmplător, chiar prin accident, este aruncată sau îngropată grabnic. Ceva din moartea aceea proaspătă, dată cu mâna omului, este o garanţie a gustului şi calităţii alimentare pentru om. Omul nu este desigur o hienă, are nevoie să fie sigur că el însuşi s-a ridicat în lanţul trofic deasupra celorlalte vietăţi. Dar pentru mine, în copilărie, aceste sacrificii ale animalelor erau prilej de lacrimi. Îmi aminteam de poezia lui Labiş şi mi se părea trist. Mergeam în grajd și mângâiam vițeii între coarne sau scărpinam porcii pe spinare cu o bâtă. Întotdeauna la masele în familie mi se dădeau părţile mai fragede şi mai gustoase până am mai crescut. Și miezul cepei. După aceea, gata. Nu mai aveam voie să critic niciun fel de mâncare.

La periferia capitalei ne întâlneam la vremea poveştilor de după mese cu invitaţi, pe vremea când înflorea liliacul şi pişcau ţânţarii din plin. Se povestea mai mult când era cald afară şi puteam şedea sub bolta de viţă din curte. Aici mâncarea era aşezată în vase speciale, tacâmurile şi paharele perfect ordonate, şerveţelele înfoiate ca la restaurant. Rar se întâmpla să nu găseşti măsline tocate fin şi gogoşar roşu murat împodobind castronul cu icre ca o floare. La fel şi celelalte aperitive erau supraîncărcate cu ornamente. Mă aflam într-o lume în care se spunea că mâncarea trebuie să fie preparată cu dragoste şi multă răbdare, unde toţi erau convinşi că pătrunjelul tocat sau în bucheţele este foarte de important şi pe platoul cu felii de lămâie pentru peşte, nu doar la mijocul ouălor umplute, fiindcă verdele bucură ochiul şi mâncarea trebuie să îţi facă cu ochiul. Unchiul meu era vânător de rațe, iepuri și fazani și pescar cu mult noroc. La sfârşitul mesei adesea se adunau flori sau roşii sau fructe din grădină şi se făceau daruri generoase invitaţilor.

În felul acesta stomacul meu a oscilat între simplitatea rustică și curată a mesei de scânduri cu muşama ieftină și față de masă țesută în casă şi mesele sub bolta de viţă de mahala cu feţe de masă apretate şi dantelate tocmai bune pentru a fi pătate cu vreun pahar de vin roşu, unde felurile de mâncare aveau multe nuanţe şi înfăţişări ciudate. Eram copil. Și sufletul meu se împărțea între doi vânători.

Acum tare aş vrea câteodată să-mi trag tot trecutul gastronomic în ţeapă, adică tot ce am înghiţit: să linşez tăiţei cu varză și mult piper, cozonaci cu mac sau vinete cu caşcaval, ciorba de miel cu leuştean, iepurele cu măsline şi lămâie, grătarul de peşte cu mujdei. Să scurg tot zerul din viaţa asta cu caşul la gură şi să dospesc bine tot ce rămâne. Dar dacă sufletul s-ar trage şi el din mine cum trage maseurul puternic osânza de pe spinare, aş merge zilnic la baia turcească să îmi înmoi oasele şi nodul de la ceafă. Să eliberez odată sufletul ăsta înlănţuit de dulcețuri amare și ușor mucegăite, de brânzeturi fermentate și carne fezandată. Să distrug bomboanele rupte pe furiș din pomul de Crăciun și să îl las curat lângă iesle. Să ucid toate minunile care mă leagă de nevoile trupului. Să culeg merele cu hoţoaica şi să le coc pe cărbuni încinşi, ca pe niște fructe ale păcatului și să privesc în ochi dovlecii scobiți și cu lumină tainică înăuntrul lor. Fiindcă, în definitiv, nu îmi place să mănânc. Dar cui îi place ?!

(text mai vechi, rescris, rog iertare dacă deja era pe site)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!