Sam Bartram a fost portarul echipei englezești de fotbal Charlton Athletic și idolul meu în materie de naivitate în primii 20 de ani de viață. În ziua de Crăciun a anului 1937, într-un meci împotriva lui Chelsea chiar pe Stamford Bridge, Sam Bartram a stat degeaba în poartă timp de 15 minute, sub niște vălătuci incredibili de ceață, neștiind că arbitrul suspendase meciul iar publicul și jucătorii părăsiseră stadionul. Eu am fost un Sam Bartram în toate domeniile. Pe la 3 ani am crezut cu convingere că tata e cel mai deștept bărbat din Univers iar mama femeia cea mai harnică. Tot cam la anii ăia am dedus că soarele nu e mai mare decât blocul meu și că zăpada e pusă de oamenii de la primărie ca să poată Moș Gerilă (că atunci el domnea) să vină cu sania la copii. Am crezut mai apoi că toți băieții din lume au cel puțin o soră, că școala durează doar până vine iarna, că florile sunt de hârtie creponată și că elicopterele nu există decât în filme. Când am mai crescut am fost sigur că buricul Pământului e Bucureștiul, că soră-mea Monica e, de fapt, un băiat deghizat, că după clasa I-a nu mai e mult de învățat, că bunica nu are cum să moară și că fotbalul e un sport pentru analfabeți. Eram sigur de tot ce descoperisem până atunci deși nu îmi explicase nimeni mai nimic și nici nu întrebasem. Căpos și îngust. Cărțile m-au făcut și mai naiv imediat după aceea. Am crezut imediat că fetele vor doar să fie duse la teatru și în parc, că femeile fac copii așa, tam-nesam, cum tușesc sau cum răcesc, ca urmare a unui miraculos fenomen declanșat de măritiș, că bărbații se însoară pentru că nu știu să își facă singuri de mâncare, că Ceaușescu nu există, că englezii sunt cei mai deștepți oameni iar în Franța jandarmii se bat cu hoții în duel și că se va sfârși Lumea atunci când termin clasa a VIII-a și n-o să-mi mai văd colegii. Adolescent fiind, am avut certitudini-beton, cum ar fi că toate fetele miros a tocăniță, că sunt cel mai bun la toate sporturile posibile, că germana e o limbă inventată, că tata și mama sunt nemuritori, că orice facultate e o bagatelă, că n-o să ies din România cât 'oi trăi și că doar milionarii și sportivii de top își permit să zboare cu avionul. Tot cam atunci eram sigur că dragostea sinceră există, că infidelitatea e doar în filmele proaste, că actorii porno se iubesc, că sexul e pentru petrecerile de ziua ta și de Revelion, că banii sunt infiniți, că e ușor să lucrezi până la pensie și că toți oamenii sunt buni, frumoși și sinceri. Într-o marți, însă, m-am făcut om mare și atunci Sam Bartram, portarul lui Charlton Athletic, mi-a devenit pe loc cel mai prost om care a existat vreodată. Din ziua aia tot aștept să se pună odată o ceață groasă, groasă, să mă îmbrac în portar și să stau așa, încruntat și atent să nu iau gol, în prima poartă pe care o găsesc, doar-doar mi-oi trăi din nou minunata naivitate de altădată.