Există pentru mine, două feluri de blocuri turn.

Cele din căpilărie, unde frica-mi de înălțimi era îmblânzită de priveliștea maiestuoasă a dealurilor și munților maramureșeni, și cel de azi.

Cel de azi nu-mi provoacă acrofobie, ci doar agonia durerii venind dintr-un întuneric anonim.

Priveliște sumbră azi de la etajul 10, a fricii de găsire a celor de care-mi este dor, poate în mormanul de umbre amuțite ale săriților de nevoie, sau aruncaților fără voie peste tot împrejurul, peste florile, arbuștii și arborii de-odinioară, morman crescând, prelingându-se rășinos prin geamul deschis, înghițind încet atât înlăuntrul, cât și (deocamdată) subsemnatul locatar.

O vorbă doar, înainte de-a mă reîntoarce la masa plânsă a scrisului; în Maramureșul dorurilor și durerilor mele, am învățat ce trăiesc și azi, că brazii mor stând, nedându-li-se de la Dumnezeu, genunchi.

Mă duc să-mi pregătesc ceva haine groase și lumânări; am auzit că-i frig și întuneric la subsol.

rcm