„Neam de neamul nostru n-a cunoscut vreodatã atâta violențã, dezmãţ și nesupunere!!!”

1.

Uite-aşa, bat picăturile de ploaie-n fereastră/ Povestea merge mai departe/ Pe coclauri, după lauri/ pe tărâmul nimănui/ umblă gândul dorului/ mai călare, mai pe jos/ cu doi prietenaşi frumoşi/ deşi-i zloată, să nu scoţi câinele afară din casă/ sufletele celor trei erau pline de bucurie şi de lumină/ Crăciunul de după Crăciun funcţionează/ Scaunul cu spătează, înconjurat de darurile de Crăciun, dictează/ Hei, domnişoara cu cioara de la Timişoara/ Dă-te mai aproape de noi şi povesteşte-ne/ Cum petrec croitoresele Crăciunul de după Crăciun/ Picăturile de ploaie, care băteau în geam, şuşoteau un colind/ Ce crezi că zicea colindul acela?.../ Că de aceea-i poveste, să facă valuri mai mici/ Valurile să nu împingă corabia pe stânci/ Şi oamenii să fie mai deschişi la minte şi la pungă/ Sărbătoarea să fie sărbătoare, de la munte până la mare...

2.

Cu toiagul pribegiei, gândul bun porni la drum, prin atunci şi prin acum, despicat precum un Y-grec, o ramură pentru trup, cealaltă pentru suflet... Ciocnim un păhărel de ţuică de prună, de la Maria din Montreal, cu tărie de pălincă ardelenească şi cu aromă de Cotnari şi de Fetească, bucuria să crească, îngerul să te fericească, spunea ramura trupului. Din ecou, ca din poveste, de la Suflet vine-o veste, nod în marele năvod, început de rod din cod, codul întâmplărilor, rodul dezmierdărilor, firul tors dintr-un fuior, cu fior de RodAdoR, cu sămânţa de iubire, labirint de dor din fire, cu lumină de citire,... Citeşte cu dragoste şi rodeşte dragoste... Vorba aceea: Patru prieteni privesc printre gratii. Unul vede o cioară, altul un porumbel, celălalt vede noroi şi ultimul vede stelele... Sigur, faţă de original, unde erau doi prieteni, eu am mai pus doi de la Sfântul Petru... Pe ramura Sufletului aleargă Ghiorghiţă. Nu putem să-l lăsăm aici să nu-l calce vreo maşină, ai spus tu, inima mea...

3.

În fiecare dimineaţă, lumea mea imaginară mă aşteaptă în gară. Dacă nu ajung la timp, trenul pleacă fără mine şi-l ajung din urmă cu drezina Pictorului, cu domnişoarele de la Apple: Dorina, Alina, Dina, Adina, Maria, Stela, Cristina şi Didina. Pe la Medgidia, ajungem din urmă ultimul vagon. Jumătate de Infinit se uită pe geamuri spre înlăuntru. M-am luat cu povestea şi-a trecut ora lui Pitagora fără să prind cadranul ceasului într-o fotografie. Fix 12 minute peste ora lui Pitagora. Frumos şi adevărat/ Cu perfectul simplu oglindit în viitorul imediat/ Întru bucurie, dea Domnul/ Toată povestea să fie/ Crăciun după Crăciun după Crăciun/ Chiar de acum...













Constanţa, Joi, 30 Decembrie, 2021