poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-08-23 | |
Toți trebuie să murim de ceva
mi-a spus o prietenă acum câțiva ani trăgea jovial dintr-o țigară la mine-n bucătărie și tot ea mi-a spus cu mâna pe sânul meu stâng orice-ar fi suntem cu tine – ce cuvinte oribile ca o formațiune hipoecogenă supraareolară între 7,5 – 8,5 mm. Pe marginea canapelei ei pereții și tavanul se strângeau în jurul meu și mă întrebam ce bluză ar arăta mai bine s-o dezbrac marți dimineață să se asorteze cu linoleumul holurilor paturile albastre și unghiile roșii ale unei femei străine. Am citit odată că o să mor subit, într-un accident, așa ar fi decis planetele în dansul lor din dimineața când m-am născut iar când am ținut în mână cartea care m-a fascinat din copilărie „Fantastica Insulă a Paștelui” m-am gândit ce amuzant ar fi să mor acolo, sub un moai și de fapt să fi știut asta de când eram mică – un accident stupid, s-ar spune dar mai bine decât să-mi otrăvesc venele și să-mi lepăd părul. Aș putea chiar să decid anul și data și totuși o moarte cam scumpă de la 3.000 de Euro/persoană zbor București – Santiago – Insula Paștelui – Santiago – București 7 nopți cu mic dejun dar măcar m-aș întoarce veșnic odihnită, fără grija zilei de mâine, a bagajului de cală sau a pisicilor flămânde. Am vorbit mult despre moarte iar unii mi-au spus că știu cum o să fie, alții că și-au dorit-o, unii că vor să dispară de tot, să nu mai rămână nimic din ei nici măcar amintirea dar toți au vorbit despre moarte de la depărtare un concept abstract care nu există aici, în lucrurile cotidiene. Uneori cred că moarte-i ca dragostea amândouă cresc în tine, din tine ți se întind în țesuturi până când devii un câmp de luptă și nu este mereu clar când să capitulezi doar că una vine o dată iar alta în fiecare zi. Fiecare ne împăcăm cu ele cum putem, continuăm să luptăm, renunțăm sau intrăm pe pilot automat și lăsăm timpul să decidă un fel de acceptare sau doar o suferință înăbușită o amorțeală emoțională ceva la care ți-e frică să speri. În zilele care ne sunt date moartea e doar o idee la fel și dragostea niciuna nu-i suficientă sau o stare finită dar sunt tovarășii noștri de drum. Uneori mori în tăcere, în singurătatea sufletului tău, iubești în tăcere, păstrând amintirea oamenilor îți epuizezi zilele și totuși ești încă aici cu o viață despre care nu știi ce-ai putea spune cu o dragoste cu care nu știi ce-ai putea face și continui, ca o frunză alunecând pe apă până te verși în mare. Îngropăm bucăți din noi în fiecare zi ne îngropăm dragostea, ne uităm, ne ascundem în cotloanele sufletului, poate ne pare rău, dar astea sunt zilele noastre, zilele pe care trebuie să le trăim, dragostea pe care trebuie s-o iubim, moartea pe care trebuie s-o murim și nu putem decât să fim curajoși. Există multe feluri de a muri, câte unul pentru fiecare, iar unii din noi murim mai întâi în gând și continuăm să trăim să trăim să trăim. Într-una din nopțile cu somn agitat am visat că te-am rugat să-mi scrii numele și mi-ai scris cu mâna stângă o propoziție pe care nu mi-o amintesc. Aș vrea să-mi împăturesc gândurile în avioane de hârtie și să le las să zboare în zare. Uneori îmi pare că am murit demult și mai exist doar în mintea mea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate