poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-29 | |
A trecut mai cu florile lui albastre,
cu ploi, cu soare, cu ziua de 14, încă o lună de pus la suflet ca un polaroid din timpul nostru aici. Mi-am inventariat orele în agenda cu coperți de marmură „make this year amazing” și pe măsură ce dau paginile în viitor le întorc pe cele din trecut până când viața pare o înșiruire de cadre, mici momente pierdute, voci, râsete, priviri, amintirea propriei reflexii în ochii altora. Imagini nemișcate ca ochii peștelui străveziu la care țineam, în dimineața zilei de 25 când l-am găsit mort. Cu o zi înainte, când încă înota cu burta în sus, am avut un sentiment acut că inima mea s-a sincronizat cu o altă inimă din alt colț al lumii iar pe la orele prânzului timpul a stat în loc preț de o fluturare în piept și un gol în stomac, suficient cât să facă un salt înapoi, urmat de altul înainte și să mă separe de mine și toate semnele pe care le-am văzut în ultimele luni s-au oprit odată cu el. A fost atunci când inima mea a știut și știe secretul. Peștele încă tremura din branhii atunci și mi-am spus că trebuie să nu-mi fie frică și trebuie să am răbdare pentru că oriunde am fi acum tot acolo o să ajungem. M-am întors deci la mine, așa cum mă știam înainte, în zilele de mai pe străzile orașului meu, pe bulevardele lui lungi care mă duceau la liceu sau jos, lângă Dunăre, la terasele unde mă prindea uneori ploaia, la Pietre, pe Bază, în bodegile ieftine și înapoi acasă în camera mea cu șevalet la geam și haine împrăștiate, unde-mi scriam visele în alte agende cu alte coperți colorate. M-am întors cu gândul la liceu, în curtea lui mică, pe străzile pe care fumam, lângă persoane pe care nu le-am mai văzut demult și persoane pe care nu o să le mai văd niciodată, am trecut cu amintirea prin toate curțile și camerele unde locuiau cândva, în sanctuarele lor părăsite prin care le-am pășit cu inima mea elastică întinsă peste sufletele lor, fără ca ei să știe sau să mă știe și m-am întrebat – ce vedeau? Cum mă vedeau toate persoanele prin viața cărora am trecut și cât de mult era adevărat? Ce-mi spuneau ochii, cum îmi suna vocea, cum îmi mirosea părul, ce gânduri am trezit, ce întrebări am ridicat ce am fost pentru ei în afară de o amintire scoasă la licitație la umbra salcâmilor de pe bulevarde, pe băncile de lemn și aleile dintre blocurile vechi, o imagine de demult, din viețile noastre de altădată, din diminețile fragede și după-amiezele liniștite la mesele de plastic care ne uneau, în curți și-n camere unde nu mai locuim – mi-e frică să nu mă uiți, aș spune când s-ar lăsa seara și întunericul ar aduce mirosul de flori și fum de țigară, mi-e frică să nu uiți că am stat împreună aici și umbrele noastre au îmbrăcat asfaltul – dar anii ne-au șters urmele, ne-au golit mesele și poate o să ne uite și numele. Noi nu mai suntem aceiași, timpul ne schimbă la nivel celular și ar trebui s-o luăm de la capăt ca să ne știm din nou. „Mereu aveai un aer cool și conținut, genul ăla de feeling răcoros, fresh care îți place și ador feeling-ul ăsta. Erai așa de drăguță, eu eram hot head. Am o imagine cu tine-n cap pe scările alea din liceu de la corpul B, fumând, neagră pe la ochi, și chill așa cum erai, sumbră. Așa mi te amintesc.” Dacă ne-am putea privi mereu prin ochii altora ar fi ca și cum ne-am cunoaște pe noi înșine pentru prima dată iar când ei ne-ar uita, ne-am uita și noi o parte din suflet. Și acum? „Acum mi-ar fi greu să îmi dau seama sau să punctez foarte exact, dar din ce am vorbit cu tine pari matură și cu picioarele pe pământ. Dar mereu pățesc asta cu Capricornii – care-mi plac la nebunie, toți prietenii pe care-i respect cel mai mult sunt Capricorni – eu sunt Berbec și sunt mai nebun, mai copilăros, mereu mă simt puțin caraghios pe lângă voi. Dar îmi place mult de tine.” Timpul ne schimbă la nivel celular dar celulele mele nu știu să dea drumul trecutului așa că într-un fel sunt aceeași – mă păstrez, la fel ca atunci, ascunsă în mine, lângă secretul meu. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate