Perfectibilul caută desăvârșirea în imanența căreia se află exhaustivul perfecțiunii și pentru asta și-a distrus defectele, le-a prefăcut în rebuturi existențiale pentru a le arunca în neant și și-a augmentat calitățile, le-a sublimat și transcens până au devenit superlative și s-a autodepășit și autoperfecționat, însă perfectibilul tot nu a atins desăvârșirea din cauza impurităților și imperfecțiunilor pe care le-a atras la contactul cu teluricul maculant, laic, păgân și profan.
Perfectibilul caută în creație capodopera, însă nu o poate descoperi, fiind apanajul geniilor și atunci își cercetează vocația pentru a-i vizualiza supremul, însă nu îl vede, fiindcă supremul are tente de absolut și nu încape în concretul finit al oamenilor.
Perfectibilul se extinde asimptotic înspre plus infinit pe care nu îl atinge niciodată pe motiv că acesta înaintează cu o viteză mai mare decât se propulsează perfectibilul alimentat de energia maximului căruia Dumnezeu i-a pus limite pentru a nu-și însuși cel mai mare număr descris de infinitul limitat de savaot pentru a nu-i depăși dimensiunile sale și a nu se propaga în alt univers.
Când perfectibilul se oprește este înlocuit de imperfectibil care se mulțumește cu ce are, cu ce este, cultivându-și bunăvoința, recunoștința și bunul-simț.
Imperfectibilul atrage ternul, inferiorul, imperfectul și erorile, viziunea sa afectată de micime proiectează doar sensuri anemice, emaciate și fragile care se sparg la contactul cu vicisitudinile.
Imperfectibilul nu este înzestrat cu inventivitate, creativitate, desăvârșire și extra-uri, iar vocația sa își pierde semnificațiile și valențele și în ea se inserează galimatia.
Imperfectibilul se mulțumește cu ce are, căci voința sa este dezactivată și rezonează la modestie, cumsecădenie, bun-simț, respingând aroganța, egoismul, ambiția, competiția și efortul excesiv.
Imperfectibilul nu aderă la evoluția la care se acordează perfectibilul căruia nu-i ajunge necesarul, nu se mulțumește cu suficientul, ci caută prin exces să dea asimptotă ființării.
Perfectibilul are ca țel infailibilul cu 0 erori și o perfecțiune care a căpătat fisuri la contactul cu teluricul de natură imperfectibilă.
Perfectibilul absoarbe imuabil adevăruri și din esențele lor aglutinate vrea să facă postulate care nu pot fi înglobate de ființare din cauza finitudinii omului, căci postulatele sunt integrate și asimilate de veșnicie, absolut și infinit, fiind principiile nealterabile și insurmontabile ale lui Dumnezeu.