Oboseala e o carență de energie sau manifestarea unei disfuncționalități, emite fluxuri de non-energii și încețoșează văzul conectat la realul contondent și e vulnerabilă la somn, având idiosincrazii la hărnicia ce face slalom cu dibăcie printre eforturile încărcate de pasiune.
Oboseala se fixează de staticul ce aduce în viață dezordinea având apetență la mizerii și promiscuități.
Suferința desincronizează entitățile, destabilizează structura, înconvoaie axa existențială, induce disfuncționalități ce atacă sistemul complex și energetic uman, însă numai dacă se manifestă sinistru și oripilant, necontrolată de spirit și de toate sinele, ceea ce e puțin probabil, căci spiritul activ și sinele energetice prezervă sistemul, axa și structura existențiale, iar suferința se încuibă în boală și preia de la ea simptomele nocive.
Substanța vocației diluează substanța suferinței care nu mai are puterea de a susține forța negativă.
Numai după ce am purifica teluricul de mizerii, tină, deșeuri, pervertiri și sacrilegii pervertitoare închizând înnobilarea și virtuțile în capsulele imoralității decadente, degradante și în declin, am deveni ființe predominant spirituale.
Ceea ce nu este asimilat de spiritual este însușit de somaticul care are în fața sa sepulcralul în loc de lumina divină și nu ne putem mulțumi doar cu corporalul fără nicio dimensiune, care se târăște, pretindem zborul dat de dimensiunile verticale ale spiritualității, căci amploarea dimensiunilor este direct proporțională cu sensurile care justifică greutatea vieții și îi demonstrează valoarea prin vocații, creații, înnobilări, virtuți și beatificări și aceasta eclipsează toate ipostazele terne și obtuze ale teluricului.
Teluricul este legat de tină și dacă tina se atașează de viață îi suspendă zborul, spiritualul și vocațiile.
Artiștii caută absolutul prin creația lor esoterică pentru a se desprinde de tina vâscoasă și de teluricul degradant care împing omul înspre subteranele ființării ce distrug calitățile și multiplică defectele.
Concretul nu se poate desprinde de teluric, coabitează cu acesta și ar fi bine să existe relații bine stabilite și definite între concret și teluric pentru ca manifestările concretului să fie de sine stătătoare neinfluențate de teluric, astfel concretul va dobândi o libertate cu ajutorul căreia va întrevede absolutul.
O viață care a absorbit extra-urile accesează superlativele care transformă ordinarul în extraordinar și naturalul în supranatural și o viață de care se atașează teluricul își îngustează limitele și dincolo de ele stau meta-urile care sunt concretul transcendentului.
Teluricul stagnant imprimă fadoarea pe stereotipii și vetustul pe convingeri și artiștii transcend teluricul conectându-se la spiritualitatea creatoare și transfiguratoare care transmută teluricul impur și grosier în superlativele fără densități grele, spirituale, sofisticate, rafinate și subtile.
Omul înconjurat din toate părțile de teluricul ce a ostracizat libertatea considerând-o fără rădăcini în viața omului și percepând subiectiv în manifestările sale forme de anarhie și răzvrătire, și-a opacizat spațiile ființiale, vocaționale, creaționale și destinale și a retezat din timp conexiunile cu viitorul însuflețit de sensuri care sub acțiunea teluricului s-au transformat în non-sensuri și cu trecutul destrămând amintirile și împânzind memoria cu amnezii.
Teluricul dispus în cerc în jurul a fi-ului omului îl împinge înspre mișcările în van, înspre stereotipii și înspre erorile repetate care resping lumina și atrag întunericul.