Noul întărit și amplificat de evoluție trimite vetustul în neant, acuză mințile obtuze de orientarea înspre stagnarea fără responsabilități și de faptul că se închid respingând eonii și dezactivând spiritualitatea.
Noul aduce inventivitatea, schimbarea, creativitatea și experimentarea într-o viață deschisă esteticii, evoluției și vocației și care ignoră materialismul împuținând ființa redusă doar la somatic.
Noul fructificând sincretismul îi augmentează vieții fațetele și perspectivele, căci viziunea noului este acordată la progres, modernism, estetică și bună-stare.
Schimbarea este sursa noului, iar stagnarea înglobează vetustul împânzind ființa cu iresponsabilități, rutine și convingeri desuete.
Noul se racordează la progres, tehnologie, evoluție și inovații, are înclinație la invențiile trimițând omul pe următoarele nivele evolutive, iar spiritualitatea înaintează în tandem cu noul, doctrina ei desfide materialismul și apreciază misticismul cu ramificații în metafizică, supranatural și transcendental.
Noul evoluează, stilizează, estetizează și rafinează, fertilul lui îi generează un areal care se amplifică în ariile schimbării, vetustul în schimb are sterilitate și aceasta sfărâmițează fecunditatea, vocația și evoluția.
Vetustul se fixează într-o siderare existențială care asimilează 0-urile pentru a crampona stagnarea de ele, iar noul este impulsionat de mișcarea accelerată a progresului care are ca țel o bună-stare generalizată.
Tot ce atinge noul se transformă în devenire, evoluție, inventivitate, căci noul experimentează pentru a transsubstanția necunoscutul cu mistere în cunoscutul ce inserează cunoașterea inovatoare în paradigme.
Noul suprem se materializează în metanoia ce dă coeziune între spiritualitatea omului și cea a lui Dumnezeu, între mintea planetară și mintea universului, între omul sublimat și entitățile transcendentale și divine.
Metanoia generează un catharsis și poate lua forma teofaniei, însă numai când omul va asculta doar de esența lui divină care-l conectează la metanoia.
Când gândurile vor deveni eoni și schimbarea planetară ar absorbi metanoia, omul s-ar debarasa de teluricul ce întinează și s-ar acorda pe frecvența divinității.
În noul suprem încape absolutul a cărui perenitate are coeziune cu veșnicia și infinitul mare.