niciodată n-am văzut
albastrul pe de-a-ntregul
nici măcar negrul
floarea a fost constant
înjumătățită
am privit la ea tâmp
fără pic de imaginație

trecea un fel de
pasăre
se rătăcea un fel de
om

obișnuiți cu realitatea
din fața lucrului
ne-am făcut din ce în ce
mai mici
am construit ferestre
mecanisme perfecte
ale exilării
în primăvară
ne-am instalat corturi
am ieșit precauți
cu măști de protecție

am pierdut mai întâi
câte o literă
mai apoi
câte o silabă
în curând
sentimentul
în toată puterea
cuvântului

habar n-a mai avut Iubirea
unde-i era habitatul!

încăpățânați în pământ
în loc de lumină
ne-am apropriat
boala