A curs mult sânge

Soră-mea mă ruga să-i tai un pui
Să mi-l dea seara la masă
Mama mă ruga să-i tai cocoșul
Și mielul de Paște

Soacră-mea însăși
Îmi aducea curcanul în brațe
Și un cuțit pe care îl hârjâia
De o piatră în curte

Iartă-l, îmi spunea
L-am îndopat destul
O să-l fac o piftie
De-o să te lingi pe degete

Să nu-l chinui, mai adăuga ea
Aveam prostul obicei de a sta de vorbă
Cu lighioanele înainte de a le trimite
În ipostaza metafizică a unei oale de ciorbă

La Crăciun, socru-meu se plângea
Nu mai sunt în putere, mă băiete
Leagă-i bine picioarele
Și înfige-i cuțitul adânc în inimă
Să nu se zbată să te stropească

Doar tata nu m-a rugat nimic
Pierduse serviciul, pământul și tot ce era prin casă
Când se întorcea de pe deal, de-atâta trudă și drum
Țâșnea sângele din varicea lui ca din gâtul cocoșului meu
Despărțit de cap cu o singură lovitură de bardă

Azi am ajuns să ”omor” fără să mai mă roage cineva
Și mă întreb, cine mai sunt eu?
Nici propriul câine nu m-a recunoscut
Mi-a capsat podul palmei adânc
Șiruia sângele că mi s-a făcut rău
Mi-a trecut prin minte să bag furca în burta lui...
L-am iertat

Sare în fața mea, se alintă
Parcă ar vrea să-și ceară iertare
Nu-l mai bag în seamă
Oare câinele meu a simțit
Cum am strâns atâta răutate în mine?