poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1852 .



Note septembrie 2017
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [ingergri ]

2017-10-23  |     | 



Drepneaua neagră (confundată adesea cu rândunica) - poate petrece 2-3 ani numai în zbor: doarme în zbor, se reproduce în zbor (!), se hrănește în zbor (Ovidiu Bufnilă, purtător de cuvânt SOR în Dilema Veche) - în engleză swift - common swift! Jonathan Swift

”Un porumbel lovit de o mașină a zburat puțin, a aterizat pe trotuar și s-a urcat imediat pe o porumbiță ce ciugulea dintr-un Fornetti...” Postare Facebook Tudor Ganea, sub titlul ”Eros și Thanatos la Iași”

Copil fiind, oriunde îi vedeam oamenii aveau consistența munților, a copacilor, a pământului ferm pe care călcam. Acum îmi par toți baloane de săpun. Fâs! Dar atunci de unde spaima de putrefacție? Inerția cărnii...

Poate impresiona mai mult surâsul Giocondei decât ...

Desprinderea de realitatea imediată în timpul scrisului - levitație - capacitatea de a ține realitatea imediată la distanță, ca pe un câine legat în lanț - ham ham - realitatea mușcă lanțul dar nu se poate elibera, nu mă poate mușca , sunt încă departe

De orbiciune:
”...să-și rază unghiile acel bolnav și să le pue, adică unghiile, într-o lingură, și cu țâță de fată să le bage-n ochi...” (leacuri băbești, sec XVII)

”Re major era în timpul barocului o tonalitate asociată cu simbolistica pozitivă a binelui, a izbânzii, a etalării puterii și speranței” (Mihai Cojocaru despre Suita pentru violă da gamba de Telemann)

Semințe de vid
semințe de vid
semințe de vid

Cine citește și lasă
Dumnghiezo să-i dea pedeapsă!

Domnului profesor Cutremur

”Pe jumătate nebun” - ca și cum eu aș fi un întreg format din două jumătăți ...

”Te uită cum ninge decembre / iubito la geamuri privește...”
sunt mai multe iaduri sub poezia asta
iaduri suprapuse

Devin un mort elucidat, lămurit, murit ...

Se făcea că înotam printre oameni minunați
la orice pas călcam pe un om minunat
mă împiedicam peste tot de oameni minunați
vroiam să mă cac sau să mă piș dar nu aveam unde pentru că peste tot erau oameni minunați

Cursuri de deformare culturală.

De ce am simțit nevoia ca în data de 20 septembrie 2017 după amiaza să scriu cu pixul cuvântul CUR pe eticheta cu instrucțiuni în caz de urgență din cabina liftului din blocul în care locuiesc? De ce de ce de ce?

Spărgătorul de inimi

Patriotism așternut pe o pătură groasă de căcat = floricele pe câmpii

Șerban Sanssense
Șerban Giratoriu
Șerban Sensunic
Șerban Fărăsens
Șerban Cusens
Șerban Întretimp

Cu programul de hârtie al festivalului Enescu lângă mine caut programul zilei respective din festival pe telefon - transferul s-a efectuat complet (septembrie 2017)

Leșinam și ar fi urmat să cad în genunchi, dar genunchii mei deveniseră bule de vid...

A doua lojă pe dreapta, cum te uiți spre scenă, la Ateneu. Acolo i-am lipit cu sete guma de mestecat pe care o scosesem din gură fratelui meu Andrei ÎN CAP pe când eram în clasa a 3-a sau a 4-a. Guma nu a mai putut fi scoasă decât cu foarfeca. Să se știe și treaba asta!

Pe mail un mesaj spam de la o adresă numită METABOLISM PUTERNIC: De ce e greu sădăm jos burta?

Să-ți privești iubita ca pe un document programatic.

Ro-mânia
Ro-bucuria
Ro-tristețea
Ro-stupefacția
Ro-blazarea
Ro-prostia

Mots rares - Morar

Capete de pagină, stânga - dreapta:
Să-ți intre în cap că ești poet
Să-ți iasă din cap că ești poet

Întors de la serviciu, în dormitor, în timp ce-mi scot ciorapii purtați toată ziua, observ pe lentila dreaptă a ochelarilor Andrei, uitați pe birou, o pată albă (cremă de față) Fără nici o reținere comit monstruozitatea! Simt o anume supraturare a creierului.

Bricheta pe care mama o ține în punga pentru cimitir (alături de săpăligă, lumânări, sticla de apă etc) e prevăzută cu o mică lanternă a cărei lumină, proiectată pe un perete, prezintă imaginea unei femei goale - un nud second-hand

Nu înțeleg ce continuă să-i împiedice pe occidentali să ne spună nouă, țărilor din est, în modul cel mai oficial cu putință că, dacă nu ne băgăm mințile în cap și continuăm să ne facem că nu pricepem logica de bun simț a Occidentului vom cădea din nou pe mâna rușilor. Bunul simț?

Hotărât să-mi mențin starea de debutant până la capătul vieții. Realitatea imediată este evitabilă!

”În viață, omul dacă face ceva, să facă pe propriile picioare!” (Mihai Leu la TVRHD 28.09.2017)

Mă iubește femeile... eu nu știu ce-i aia dar devin poet

Hackerii ruși au luat în VIZOT ONG-urile americane (Ovidiu)

Lanțurile cu care ești legat sunt șireturi
Nodurile sunt funde
Încearcă!

Mesaj pe mailul de serviciu: Vizualizați mesaj mochetă (la schimbarea mochetei în redacție)

După amiază în parcul însorit tufele nu mai au nimic să-mi spună

Meteo: ”Vântul va sufla slab în general” - și probabil că pe soldat îl va zbura cu fulgi cu tot

Trăim un timp mai mult ca prezent care nici nu se compară cu actualul viitor (după nerozia lui Liviu Pop cu actualul viitor etc septembrie 2017)

A trăi în lumea de azi, a ieși pe stradă ca să te duci la serviciu de exemplu, e ca și cum ai lua un tren din mers. La întoarcere ca și cum ai sări din el. De ce să nu stai în banca ta și să privești trenurile?

Stâlpul de pe Mașina de Pâine de care izbindu-mă (1978?) în timp ce urmăream o frumoasă fată pe bicicletă, am văzut la propriu primele stele verzi din viața mea.

Asfaltul negru și lipicios de la zemurile fructelor, verzei murate, mustul scurs din butoaie și acrit din piața Obor - mirosul acru-putred

Exercițiu de gimnastică mentală. Înviorare!

Spunem că un scriitor e mai bun ca altul, facem analize etc - fără să știm de exemplu dacă unul are mereu un carnețel cu el și-și notează tot ceea ce simte că merită, pe loc, iar altul scrie din amintiri...

Privită din punctul din care sufletul vine în trup, țara e invizibilă. Notez asta în față la Veranda, pe trotuar, aproape de parcare, îmbrăcat cu geaca reflectorizantă. Arăt ca un milițian care întocmește un proces verbal. Plouă. Și știu că ploua pentru că am fost acolo!

Mesaje de pe FB adunate: ”Dimitriu Cristi te-a etichetat într-o amintire”

Ministrul tunisian al sănătății a murit după ce a alergat la un maraton pentru combaterea cancerului (Agerpres, 9 octombrie 2017)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!