Incerc sa cuprind universul în palmă,dar nu reușesc.
Încerc să-l cuprind cu gândul, dar este infinit.
Încerc să-l scrutez cu privirea,dar sunt limitat de orizont
Privesc către cerul senin dimineață, gandindu-ma la nesfârșitul de stele care există.
Îmi dau seama atunci cât de mărunt sunt.
Și cât de nesemnificativ pentru vastul,infinitul cosmic.
Cu toate astea, eu sunt centrul universului.
Tot ce există există prin conștiința și simțurile mele.
O ciudățenie.
Minus infinitul să fie centrul plusului infinit.
Totuși, față de stăpânul pe nume timp nu am nici o putere.
Față de secundă se raportează și plusul infinit și minusul infinit.
Timpul este guvernatorul suprem care nu iartă nimic.
Singura care este deasupra timpului și nu poate fi atinsa de aceasta este divinitatea.
În rest,orice făptură ori lucru se raportează la trecerea timpului,care nu se oprește.
Poate doar fizica cuantică va ajunge sa îl stăpânească.
Deocamdată însă privim neputincioși la ceasornicul din perete care își măsoară secundele incontinuu...