Mov-indigo se-ncrâncena copilul
după o gură de aer...

însemnase că te-ai dăruit
și că te-am ales
sau că s-a întâmplat întro zi să-i viitorim
spațiu lumesc

negăsindu-te în irișii negri decât solitar
ai crezut că merită să-i închizi
umbletul imediat

devenise în tot întuneric când tu
presupus vânător al sorții
l-ai trântit ca pe un trofeu depreciat
într-un coș din papură
lângă zidul păienjenit și rece
de dinafara ușii...

*
nu ai valențe să înțelegi depărtarea utopică
timpul tău trece tot înflorind
poeme cu lolite