Cel mai ușor mod de ați strica vederea, este – după părerea mea – cititul..., dar nu orice „citit”, ci unul cu totul și cu totul special...
Te duci la orice chioșc de ziare și, cumperi ca de obicei publicațiile tale preferate. Unele frumos colorate, altele alb-negru, apoi te așezi confortabil în fotoliul tău de acasă și le răsfoiești cu interes.
O revistă! Frumoasă, articole interesante, scrisul clar, destul de mare pentru a nu-ți mai pune ochelarii și, zâmbești satisfăcut că vederea este – încă bună – și, de această dată nu ai avut nevoie de „înaintași” pentru a descifra cuvintele. Treci la a doua publicație, la un... ziar și, constați că, de această dată, îți trebuiesc ochelarii sau „înaintașii”, cum îi numește mama.
Îl iei de pe masă și „devorezi” știrile de senzație cu cea mai mare plăcere. După puțin timp de lecturare îți simți ochii obosiți, dar mai ai ceva de citit. După un inevitabil moment de odihnă și, cu ochii pe ultimul ziar, constați că nici ochelarii nu te mai pot ajuta.
Articolele sunt scrise cu litere extrem de mici, încât ajutorul unei lupe este imperios necesar. Și îmi apare în gând bunicul și, lupa ce a rămas o frumoasă amintire în suflet și-n sertarul biroului meu. Îl văd pe el și mă imaginez pe mine, la cei optzeci de ani ai lui citind presa vremurilor.
Da! Ar fi bine, ca atunci când cei care editează aceste ziare să se gândească la faptul că informația trebuie citită, că ochii noștri avizi de informație, obosesc și se plictisesc de „micime”. Dar..., o idee îmi sare în ajutor. „Ochii minții” se gândesc la o lupă ce ar putea fi vândută odată cu ziarul, ținând cont că unele publicații sunt, chiar interesante. Dar ce să te faci cu acei bătrâni sau tineri care nu zăresc decât unele puncte pe pagina ziarului, un fel de limbaj „morse”, dar își doresc din tot sufletul să descifreze ce-i scris. Faptul că-i scris atât de mic se datorează – zic eu – încasării unui leu în plus pe respectiva suprafață sau, pentru a face economie de ... hârtie!