poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-10-10 | |
Una din ordurile vieții este, desigur, și aceea de a-ți simți dintr-o dată gura invadată de zaț în locul binecuvântatului lichid cofeinic spre care întinsesei mâna tremurândă.
Ca orice om fără secretară sunt și eu adesea expus la vicisitudinile pe care prepararea de unul singur a cafelei matinale expune pe bărbatul secolului nostru feminist la locul de muncă. În unele zile chiar dacă tehnic vorbind ies din gardă și începe week end ul, lucrurile nu par în jur chiar OK. Frigul m-a pișcat deja sub pătură, trezindu-mă așa cum sărutul unui prinț cu probleme dentare ar trezi vreo frumoasă ciufută. M-am uitat cu regret la ceas și am constatat că, să fi lucrat fochistul, mai aveam vreo oră de somn. Nu e bai. Tic-tac, tic-tac, o să vină schimbul și voi redeveni, pentru două zile, pensionarul încă în putere care îmi doresc să fiu cândva, după succesul la LOTO. Mă uit pe fereastră îngândurat și constat că afară cerul se pișă pe încălzirea globală și că numai circumstanța că am avut geniul de a-mi lua halatul de molton cu mine în gardă aseară garantează, cât de cât, posibilitatea de a străbate curtea spre cabinetul meu din policlinică fără a izbucni în lacrimi. Unde or fi dispărut dintr-o dată diminețile senine, cel mult un pic reavăne? nu știu și realizez că dacă se continuă pe linia asta va trebui să urc în pod după ghete, fular și canadiană. Ajung un pic murat la intrarea din policlinică dar trebuie să mă întorc pentru că, îngrijorat de posibilitatea ca la 5 grade și ploaie ca în Calcuta pe vremea glaciațiunii, nepoftiții să nu fi dat buzna noaptea prin ea, portarul a închis-o. Intru într-un târziu în cabinet și mă reped la cafetieră ca un tigru la un pui de urangutan. Apa se încălzește însă mai greu decât o femeie frigidă care a terminat de tăiat lemne, așa că am timp să număr frunzele care, peste noapte, s-au îngălbenit în copacul de la fereastră. Presar într-un final apa pe stratul un pic cam gros de cafea cu care am ornat fundul cănii și plonjez cu buzele în lichidul voios ca un submarin urmărit de crucișătoare. Scuip zațul cum scuipă tapirul mofturos termitele prea crocante din gură și încerc să nimeresc sub covorul de zaț care a acoperit din mal în mal cana vreo zonă mai vulnerabilă. De-abia după 5 minute primele molecule de cafeină se hârjonesc jucăușe cu receptorii din creier, dar mai ales din sistemul limbic, deblocând cât de cât acele zone motivaționale care îmi spun că, în ciuda frigului, a ploii, întunericului, a depărtării de vacanță, a studenților ce urmează să vină, a facturilor care se acumulează și a tinereții care se tot scurge, viața merită, o dată ce ai scăpat de zaț, trăită.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate