În creștet era sfera eului. Sub ea la mijlocul capului este tot eu, adică marele gând orizontal. Totul ca un astru deasupra mării. Există o legătură între sfera eului și ochi, căci privind pe jos, pe stradă, asfaltul devine “gând”; spațiul devine gând. (30.07.2016) Când sunt în mine mă reprezint orizontal. Călcând calc pe ovalul din față, care sunt eu. Deci, calc pe gând? Sau poate marele gând orizontal este reprezentarea eului, căci atunci când eul este perceput că sfera înseamnă că eul este în sinea lui.
Mă întreb ce a fost atunci când am exclamat: să vină soarele meu sub platoul meu, ca eu să îmi fiu centru! Platoul acesta este marele gând orizontal perceput și în afara mea?
Lumina iese din soare după mii de ani de lupte interne.
Înainte să adorm văd că lupta din mine este /chipul mamei mamei (31.07.16)
Încerc să-mi resimt eul din creștet, însă îl percep în encefal, radiind ca un răsărit de soare, dar îl percep vag și în creștet, deci în două locuri. Cel mai real era cel din encefal. După vreo trei ore se dezlănțuie autovederea și îmi percep sfera eului în creștet. 01.08.16
Înțeleg unde stau în un punct fix în aer.
Adevărul venind pe o cale intra (spre dreapta) și iese înapoi spre stânga, printr-un perete. Adevărul poate ieși (spre stânga) după un timp mai lung din peretele negru; ieșind liniar mai jos față de pe unde a intrat.
Străpungând cunoașterea de rău descopăr că este goală de rău în ea. Era ca un semioval vertical. În interior era o culoare albastru senin. 01.08.16
Când nu apare suferința: ciocul unei păsări și culoarea vernil, sau oglindirea podului pe apă. 2011?
Culoarea vernil este și că lipsa a chipului Lui Hristos. 2012? Deci Mântuitorul ar avea legătură cu suferința, cu răutatea?.
Normal exista o curgere. Chiar gândul iese din soare, în noapte, în val, pe sub piramida. Curgerea ce există crează tunelul?. Orbitele ochilor= peștera= Simțisem și soarele mai devreme 
când se ridicase din mare
și așa am ajuns în ochiul peșterii. (marea și desertul sunt în pupilele ochilor.)
și am zărit de acolo
păsări zburând pe deasupra țărmului. 
Și am urcat mai sus pe țărm 
să privesc spre mare 
și am văzut că aveam capul cu cioc de cuc. 2010

Pasărea are legătură cu potrivirea gurii, cu platoul din față al gândirii, pasărea vorbește în un zbor oblic spre centru venind din dreapta cunoașterii răului:

În potrivirea gurii s-a desprins
pasăre neagră
din orizont
și venea zburând
și cum m-am mișcat am văzut în față sus, în dreapta,
ramură de copac.2010
Tot ce este durere se închide în un cioc de pasăre. (poezia un cer alb. 2010: “iar eliberarea se face în dreapta sus.”)
Îți vorbesc femininule prin peretele răcit de drumul rece prin tunelul singurătății proprii. 2011

Mă trezesc cu un ghemotoc negru de răutate față de mama, în mijlocul capului.
“tu zici”(= zici) este în dreapta în cunoaștere. 02.08.16
În dreapta este traducerea. Tu zici traduce?
Dau să pășesc. O furnică. O ocolesc. Mila, ca entitate, trece în stânga.
ordinea: imitație, traducere.
Scot, rup din peretele cu amintire/re-cunoastere simbol? și iese “materie” însuflețită pentru interacțiune. 02.08.16
Ca și traducerea, înțelegerea am perceput-o în dreapta.
Îi doresc lui “este”.
Intru în superstiție unde mă gândesc? O gândire cât o întreagă imagine!
Podul dintre {=} unde “nu m-am gândit”.
Superstiția e pentru încărcare. 12.05.15 Vorbele superstiției le trimit în “tu zici”. În superstiție subiectul trece în spațiul unei cărți de joc (= imaginea lui “tu zici”?). 2012 Superstiția este în dreapta? Este formată din: semicerc și întuneric. (ca pe un plan??) ?.11.15
În superstiție amintirea e în fața mea. 02.01.15
În superstiție se însumează. Înfăptuiesc superstiția punând “nu vreau” înainte, în dreapta. 10.11.15

Când gândesc mă extind în dreapta. Nu mai sunt deci încărcat? Platoul gândirii din față cu adevărat se percepe și în dreapta.
Îl fac pe “că’ este”.
Gândul “că este” e reprezentare (potrivirea este în reprezentare: din dreapta în stânga mai multe potriviri și limba ce întoarce mă arunca în fundul chitului și dâmbul “morții”. 2010); “că este” este o înțelegere oarbă. Prin reprezentări sunt înaintea mea, ca un lucru în sine (un pătrat în întuneric). 09.07.15
Deduc speculativ ordinea: imagine, că’ este, tu zici.

Dacă a gândi este extinderea în dreapta, cum apare gândirea; acea întrepătrundere de două cercuri? Cum apare al doilea cerc sau platou de gândire? Inițial sunt gând, adică un singur platou. Și platoul acesta este al lui “vreau”, ca platou prim sau poate confund? 02.08.16
Mă întreb și dacă imaginarul meu are legătură cu privirea de sine, acea cunoaștere ovaloida prinsă de eu, spre stânga. 02.08.16
Simbolul are legătură cu spațiul. 02.08.16
Voința atrage imagine involuntar.
Voința are legătură cu ochiul? 24.07.16
Simbolul || ce s-a făcut, urmat de apariția spațiului în dedesuptul simbolului.02.08.16
Voința de a gândi face să apară ideea în față. 26.07.16 Deci, și ideea de rău?
Am trecut mai departe de cunoașterea raului, fără să intru în superstiție, pentru că mi-am dat voie. Ilogic s-a înfăptuit raul față de celălalt. S-a trasat o linie oblică spre jos Apoi am ingurcitat cu o gură de șarpe pe cel “mort” co, cel față de care “am greșit”. Gura era din nou în stânga. (Din stânga deschid gura ca un baubau=șarpe? și înghit “albul” ce este -traducerea comestibilă?, încet încet.) Era o mâhnire în mine? Am o senzație de vânt ce trece prin mijlocul capului, de la dreaptă spre stânga învăluind minunat eul din emisfera dreaptă și cel din emisfera stângă. Mă simt echilibrat. După un timp însă oftez, trăgându-mă parcă din emisfera dreaptă.
Există o deschidere spre simboluri, trecând la forme vechi și noi continuu.
O nouă “fapta”. Pornește un aer înainte însă nu întâlnește un cap ca să mă acuz. Aerul s-a oprit?
Primul gând este: sunt, în sensul că sunt cel din imaginar. De exemplu piciorul văzut din imaginar, urmat de “sunt”.
Cunoașterea de rău, ca simbol?, se schimbă în pozitiv, traversându-l pe simbolul O de la stânga la dreapta, de la mijloc la mijloc.
Semigand de rău (în stânga?). Senzația de rău în față. Schimbarea în rău, de la dreapta la stânga a ceea ce era senzație de rău. 24.02.16
Parcă îi fac rău nu persoanei ci gândului ei în contur încrețit ca o mare. Și nu vreau.
Lupta mea seamănă cu / caratele chinei sudice (trad. japoneza “karate-do”: calea mâinii goale). 02.08.16
Simbol în aer. Mai jos de el s-a deschis spre mine sertarul “înseamnă”, pe urmă a apărut …
Cap = gând = gand-cuvant = prezenta-gand. 03.08.16
Cap. “este”. ua.
În centru se face o feliere. Feliere = înțelegere.
Îi fac “de nimic” pe câțiva, eu fiind mare. Descopăr după puțin timp că îi făcusem nimic unde eu eram nimic, căci în neant m-am văzut linia _ “nimic”, apoi am apărut și eu cel mare și m-am văzut “nimic în mare”. Nu știu cum are loc întrepătrunderea!
Văd și azi că și ieri cunoastere-amintire în un perete, prin care trec și scot “materia” însuflețită cu duhul meu. Peretele adevărului! Mereu “materia” simbolului o scot spre stânga peretelui.
A dormi e să fii cu mintea în pereții peșterii. 17.02.16
Apare traducerea: “că’ vreau”. 03.08.16
Însemnătatea înseamnă limitare? 04.08.16
“Cel care are importanță” este în semiovalul gândirii, în stânga oglinzii mentale. “Cel care nu are importanță” este în afară gândirii, în stânga oglinzii mentale, în dreapta gândului. “Cel care nu este”, este în dreapta oglinzii mentale. 2014?
A gândi este pentru limitare. ?
Nu gândesc mai mult decât platoul orizontal alb? (=pozitiv?) al gândirii. 22.04.15 gândesc mai mult când sunt în platoul negru al negativului?
Mă trezește un “șlagăr” din vis pe care îl cânta chipurile Corina Chiriac: “cânt să înțelegi …” 05.08.16












Când îl fac “tâmpit” pe celălalt, eul meu (generat) se duce puțin până în fața celuilalt și nu îmi convine. 05.08.16
După ce am “omorât-o” pe mama în o ilogică, am văzut-o că cerc alb plin cum cade în minele alb? (imagine centrală?). Și mi s-a mai întâmplat o dată ca după ce am înjurat pe celălalt să mă duc în mine ca o sferă plină (în o peșteră?). Faptul că am adâncime imensă, ca ființa, rămâne interesant, așa cum am descoperit că sunt și de necuprins. Bachelard scrie că „ne imaginăm elanul spre înălțimi și cunoaștem căderea în adâncuri”.
A face fapta înseamnă să apară fiinta-mi limitată în imaginea mentală și înseamnă să gesticulez în ambele margini, pe la mijlocul ființei [- -]
Gândul mai coboară din gândire în ilogic. Gândul în ilogic are legătură cu “a vrea”.
Ceva(?) și “a vrea” împinge amintirea în gândire.
Astăzi am revăzut-o pe femeia care este așa de frumoasă încât parcă îmi intră prin toți porii. 06.08.16
“vreau” vine și cu întârziere. 06.08.16
Nu vreau răul când sunt în cer.
Când sunt cer: gândul “că vreau”. 06.03.16
Am văzut chipul de om de care aveam nevoie în acel moment, la un necunoscut.
Îmi părea că Dane și Nurten râdeau de mine. Nu am suferit. Văd că nu șufăream unde noi? eram? două tărâmuri învecinate, pe un plan. 06.08.16
Când apare raul pare a fi simbolul < în “apă verticală” (oglindă?)
Gândul că mama moare mă trezește. 06.08.16
Apare un eu O După o secundă sau două se polarizează. 06.08.16
Nu am elucidat “un pas” și o “cadere-de-frunza-cerc”.
Muzica Gheorghe Iovu, mă ajută să am imagini mentale.
“cum este” este în dreapta.
În o lipsă de energie, cu ochii de la ceafă mă văd parcă o mare sfera jos, parcă mai jos de locul gândului, și stând sfera da încolo pe cei ce afară fiind, îmi sunt în minte.????
Apare un nou eu O Mă duceam spre locul lui de apariție? Curgeam spre el? A apărut o întoarcere spre mine, un curent-linie mic curbat. A fost polarizarea negativă? 06.08.16
Când dau spre stânga a pleca cu noaptea în cap). “tu zici” crează planul?
Jung https://www.youtube.com/watch?v=EvqltlEa83c : “există lucruri în psihic care nu eu le produc, ci care se produc prin voința lor proprie și care au propria lor viață. (amintiri.vise.reflecții)”
Îmi pare că cu ochii deschiși trăiesc continuu obsesie. Se pare că obsesia ca și apariția logicii minții are legătură cu planul vertical, nu cu spațiul tridimensional.
Construcție pe orizontală, în dreapta, ce se poate închega ca obsesiecredința în absolut în ceva.
Simbolul “4”(adică eu) se fixează în susul imaginii.
Ca să fie de bine imaginea mentală trebuie să se oglindească în cunoașterea realului tridimensional. Imaginea interioară a mea? (formă de cerc alb subțire) se suprapune pe cea a realității, ca un botez în apă.
Se întoarce înspre mine, spre stânga, ca o virgulă, vorba polarizată negativ.
Cunoașteriireprezentării create de vorbă lui “tu zici”? îi mai trebuie un punct de voință a mea ca să fie reală?
În o obsesie am ochii nu în patratul-sunt ci deasupra în aerul-gaz.
Mârâind, eul generat se pune pe celălalt (ca simbol?), celălalt se duce înainte.
Purtatul lănțișoarelor îmi spune același lucru despre obsesie. De exemplu, o cruciuliță sau orice altă formă este patratul-sunt, iar în același timp ochii din cap sunt ochii din aer-gazul de deasupra patratului-sunt.
Pot trece de o obsesie după teoretizare, când este “nimicul” ca entitate în locul obsesiei.
Refuz să fac faptă când obsesia se împletește cu mine?/mă ține de mână, sta în dreapta, este schelet alb (capul = cerc și restul bețe). În dreapa este platoul din față. Deci cei ce se împopoțonează cu lănțișor vor să fie în platoul din față al gândirii.? Acesta este platoul femininilui? Deci platoul prim orizontal al gândirii este al lui “vreau”, al masculinului.
Când al doilea “este” este plat nu apare logicanu se pune.
Ca să fie “rău” trebuie să te duci în el și să îl aduci la tine (ființă?).?
Gândul nevinovat, îl țineam între dinți, îl trăgeam ca un păi în gură, între dinți? Simțeam gustul gândului? 08.08.16
În un ochi, celălalt era ca o monedă. Moneda s-a mișcat și mă golit. 08.08.16
Banul întors în vreau-nu vreau = vorba care iese. 2012
Gând? de rău de mama, în stânga (adică pe platoul prim al gândirii). Vorba mea: “nu mă, nu”, etc. străpunge răutatea trecând din stânga în dreapta, scoțând-o pe mama în dreapta în aer. Descopăr că vorba are și eul meu. Mai târziu descopăr că vorba are și voința mea. (sfera eu = voința + eu, care trece muntele din înaintea mea. 2012)
Legat de obsesie descopăr următorul fapt: la service, văd prin perdea, în aer vorba “moare mama”, deci în aer, adică acolo unde am ochii. Mai jos, în mulțime (adică în “patratul-sunt”), remarc o femeie în negru (durere?) și îmi spun că este mama.
Dacă vorba-eu-vointa scoate pe celălalt în aer, gândul mă salta și mă coboară?. Dacă “răul” este moale, iar “este” este că ceva tare; “este” este slab, iar gândul “că’ este” este tare.
Puterea este ca o jumătate de sfera, deasupra platoului de gândire?
Gândul se pune unde se pune aerul-gaz primordial?
Eu în stânga. Simbol-stalp în dreapta. Legătura în curbă, eu-simbol, de la stânga la dreapta se face pe dedesupt?
“este”. cred = înțelegerea
Când este înțelegere (pe “pământ”), este cerul deschis. Eu-privitorul parcă sunt în cosmos, deasupra cerului. Locuiesc în cosmos la aceeași distanță față de cer, cât era distanță de la înțelegere (pământ) la cer? 08.08.16
Înțelegerea vine încărcată de simbol. 28.01.16

Am o înțelegere defalcată a gândului de rău:
1.cunoaștere străină. De exemplu: gamba mea. (până acum fusese mama ca o cunoaștere străină)
2.idee de rău (rotunda-orizontala?) în aerul mental, în dreapta = cap de care să mă agăț.
3.fior = înaintare tremurândă a eului meu ca printr-un tunel alb pe cunoașterea străină: gamba mea. Apariția eului meu este foarte interesantă. În cazul de față, parcă a apărut de la exterior spre interior (eram culcat). În un alt caz de jos în sus (eram în picioare).
Din context lipsea vorba tu zici, care agața?.
“este”, deci cunoașterea străină este a lui tu zici.? 11.07.16
(Vorba tu zici zic că este a mea unde o parcurg.)
Ar trebui să mă apuc de alpinism citadin: urcarea pe perete vertical, ca să am gând de rău J
Rămâne de stabilit dacă gândul de rău se face pe “pământ”, pe ceva plan, după cum am avut impresia. Gândul de rău are legătură cu sentimentul, căci sfera voinței stând pe “valul” de dâmburi dintre două spații, naște sentiment? Dacă mă opresc în idee voi naște gând. Răutatea vine din stânga, că sentimentul. Are legătură cu “a nu vrea”. “nu vreau” se datorează consumului de energie. A face răul și binele sunt aproape simultane cu “a vrea” și “a nu vrea” ? Fapta făcută pune culoare în oglindă (sentimentul de sine).

Cu superstiția se deschide un cer în plan orizontal, pentru că un gând presupune un cer și un pământ.
Eul cade în gândul de rău și se face o sferă (se vede numai calota superioară) n, un contur subțire alb.
Din simbolul “t” iese gând. eul intra prin gând ->| și se conturează o sferă. Știam că din simbol iese cercul-gand și apoi cercul-eu.
Treci în o altă cunoaștere când treci de-a stânga = cunoaștere plan-verticala?. 08.08.16
Noul este vine în stânga 2012 Celălalt care vine, vine în stânga. 2012 Ce aflu se duce în stânga sus deasupra barei. 2012

Interpretez reprezentări vechi: sentimentul de sine (mine) este oglinda magică dintre pământ și cosmos; sunt dreptunghi-imagine? pe curba lui “a vrea” și mă vreau pe mine; între oglindă și cosmos sunt platourile gândirii: pozitiv, negativ, pe care se rostogolește voința (are vector de drum); gesticularea este într-un cilindru, dar și în o sferă; când îl vreau pe celălalt fac un drum circular, înainte de a vrea; spațiul între oglindă și cosmos este sferoidal. De ce de la dreapta la stânga conștiința face un drum perpendicular? 08.08.16

În vis sunt mort? 08.08.16
Sentimentul apare unde nu mai știu. Nu mai știu este când sunt pe curba jos. Nu mai știu = neant.?
Sfera voinței naște sentimentul de mine.
eu + (imagine + idee) = a fi în sentiment, care te oprește să fii în faptă (devii tu).
Emoția(?) ia sentimentul de sine și cred în ilogic deși știu că e fals. ? Emoția este în stânga?
Este + nu știu = nu este. 08.08.16
Mă duc după alt simbol. Radiația din simbol. Are trecere cel în care mă încred. “vreau” fuge în stânga.(05.08.12)
Superstiția are la baza răul. Este egală cu gândirea din stânga (gandire-tub alburiu) și „că’ nu”. 2014
Stânga pulsează, dreapta gândește? 29.09.14
Pulsiune în stânga, în dreapta amintire. Se datorează memoriei. 29.09.14
Pulsiunile orizontale în stânga și „înălțările” verticale ale principiilor. 29.09.14
În dreapta se face scenariul. E în o sferă. În stânga sunt pulsiunile care crează scenariul. 05.10.14
Fapta se pune dacă las. Las unde “nu vreau”. 2012 “nu vreau” se naște în dreapta în întuneric.? 2012
? gest, simbol, “tu zici”, las = fapta. 2012
“înseamnă” este în dreapta. 08.08.2016
Când se naște a vrea, a vrea da să împingă simbolul făcându-l gest în povestea despre mine. Și atunci decid dacă vreau sau nu. 2011?
Voința, viața, adică lumină albă ce vine (din stânga?) din afara sferei mele, unde sălășluiește eul meu, pătrunde în sfera mea și mă scoate în fața oglinzii, înaintea celuilalt, pe care îl percep )
Astfel ar fi lumina, sfera, eul celălalt. Înțelegerea celuilalt mă face să-l iubesc, iar eu manifestându-mă sunt în el și îi sunt mic. (2010?)
Încep să fac tunel prin imaginea-“spațiu”-gandului ce îmi aducea suferința. Asta cred că este regulă: suferi, suferi, datorită spațiului tridimensional, până începi să faci tunel prin o imagine dimensională. 08.08.16
Simbolul “an” din Adrian ? + “moare mama”? = este, ca traducere în dreapta și îmi vorbește.
Potrivirea este pentru cuvinte.
Zic către colegi: duceți-vă dra … și am văzut cum sau desprins ca o monedă din un perete concav? (era o sferă?). ei au ieșit puțin mai în față, eu m-am dus în stânga “dracului”.
Atracția magnetic a timpului și pentru a fi.
Este ceva care nu da voie raului, care șerpuiește, care corectează.
Fac simboluri să fie, căci înseamnă. Așa a creat și crează Dumnezeu totul.
Dau să adorm. În interiorul meu percep o muzică: tăn tăn tana na-na-na, tăn tăn tana na-na-na.
Mă trezesc din vis notându-mi: obsesia se crează în aer (în față, în sensul curgerii gândului, în dreapta, este oblica ca o virgulă albă) 09.08.16
“vreau” în dreapta.
O .eul în afară trage după el “trupul”.
“vreau” are legătură cu “jos”.
Din superstiție înțeleg: un număr succesiv de intrări = sunt.
Răul este cuvântul aluziei.
Răul din stânga și cu vreau din dreapta = OO ca două cercuri apropiate.
Ordinea logicii minții: înseamnă pentru mine, vreau.
Mă percep limitat că cerc, sfera datorită vederii ochilor?
Strângerea mâinii are legătură cu a fi.
Răul se crează în un cerc. La fel orice logică.
Gândul “că” din dreapta este în conjuncție cu “vreau”.
Când sunt cercurile galbene încrețite vreau, nu vreau, se strică supa (în centru) = supa devenise un cerc creț din o combinație de o mulțime de semitriunghiuri vreau, nu vreau.
Când doresc răul celuilalt este pentru că nu sunt și în dreapta și astfel îi zic celuilalt: du-te în penisul meu.
“sunt deștept“ când eul meu nu este și în dreapta, ci numai în stânga, că sfera.
Trebuie lăsată o secundă cunoașterea până iese eu-fumul cuvântului “nu”.
Eu eram numai în stânga și am aruncat prin oglinda în dreapta excremente și așa am spus celuilalt: cacatu-le.
Mă omor, ca să nu moară mama. În o altă superstiție, illogic moare și mama => moare_mor = echilibru. În mental se întăresc cele două spații lipite în o margine. Sar ca un țap din unul în altul în o curbă subțire albă.
Înțeleg iarăși ca emisfera dreaptă spune “sa’ ”.
Ca să ()()să
Dacă platoul gândirii din față are gândul “că” și vorba “sa’ ”, atunci sunt adevărate cuvintele Lui Dumnezeu din Geneză: “sa’ fie lumina”, etc., “să facem om după chipul și asemănarea Noastră”(adică “ca” Noi). Chipul este împăratul locului. Se ridică ca un perete în dreapta. Deci și chipul este pe platoul din dreapta, că întreaga creație.
Illogic se pune în un uz de fals că îi fac rău mamei. => “suferința”. După un timp văd cum mintea da să intre în sfera “suferinței”. Dar nu am suferit.
Fapta este simultană cu vorba. Înaintea faptei este un gand-constiinta.
Din confruntarea cu părinții am înțeles că noi iubim numai ideea.
M-a surprins faptul că “construcțiile de rău” nu se puneau de rău. 10.08.16
După un timp observ în mental jos construcții de rău și văd un cer-nor venind deasupra. Eu eram deasupra cerului, care era iubire. Datorită cerului-iubire construcțiile de rău nu se puneau de rău. 10.08.16
Ca o reprezentare a reprezentării îmi văd capul legat cu o bandă. Pentru aceastea îmi cânta o vrabie în dreapta. I-am văzut numai sufletul sfera-alba. 10.08.16
Mă mulțumesc cu faptul că mama m-a iubit când eram mic, în fașă. Instinctul acesta l-a avut o dată când eram matur și l-am reținut.
Mereu mă duc spre subiect: al meu, al celuilalt (aluzie). Așa apare acuzația în un uz de fals.
Este un “este” continuu. Așa mă duc spre noul este, noua ea. Dumnezeu spunea despre El: “Sunt cel ce sunt.”
Se păstrează subiectul pentru noul simbol.
Prezentul se duce în față, în dreapta.
Câteodată sunt în cercul nu vreau, vin cu el din stânga în dreapta. 10.08.16
Mă trezesc din vis datorită unei imagini: eul în stânga, tu zici în dreapta. Însă în starea de veghe descopăr că conștiință este/vine în stânga și tu zici este în dreapta. 11.08.16
Vreau aerul primordial. 11.08.16
Din mine gândul “că’ tu” te introduce în cunoastere-cerc-idee.
Legănatul este începutul.
Vreau. Cunoașterea fără formă intra în idee? învârtindu-se ca un cosmos.
“eu sunt” unde mă descopăr în dreapta imaginii mentale.
În stânga “stare de sunt”, lângă oglinda. În dreapta tu. În stânga “este”.
“este” se pune pe legătura eu-tu zici.
Chipul de rău este la începutul cunoașterii de rău.
Spațiul “sunt” îl mut cu privirea în dreapta.
Fac pentru stânga.
“nu este” = defalcare stânga dreaptă.
Totul se reduce la familia mea pentru mine, așa cum totul se reduce pentru lume la împărăția cerurilor, sau la Adam și Eva, sau la Sfânta Treime.
Mereu se crează spațiu gol?
Parcă egoismul meu ar fi ieșirea mea ca om în fața mea, când celălalt este în față. 12.08.16
“vreau” da polarizarea.
“vreau” în mine = negativ.
Zic. Vreau. = vorba fărâmă. (primordiale)
Ceva mă atrage. (primordiale)
Ceva atrage gândul din stânga. (primordiale)
Când știu am ochii goliți.
Dreapta și stânga se fac platouri ovale de gândire suprapuse. Trec de jos în sus prin ele, alb, cusandu-le.
Celălalt “este al dracului” când nu îl cred.
M-am trezit unde mi desenat în vis că oglinda este “=” dintre cosmos și pământ. 13.08.16
Dreaptă o înțeleg că gând. (primordiale) 13.08.16
În dreapta se crează loc (spațiu de stare?). (primordiale)