poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-02-16 | |
I move on
Pâlpâia într-un vas mic, sufletul meu, cu vertebre cu tot. Neînsemnată rădăcină. Lumini argintii, pline de taine, ascunse într-o formă de insulă. Experimenta detașarea de corp, un joc al valurilor umezind ușor pielea bătrânelor pietre. Se desfăcuse-n două, compilând zilele rămase într-o unică clipă. Stropii de ploaie străluceau virtuos pe acoperișul de stuf în absența vântului naufragiat metafizic, cu tălpile goale. Dimineața lascivă s-a sprijinit de pervaz zâmbitoare, o jertfă delicată de flori. Într-un colț … fluturi. Privesc și mă bucur ca un ac de busolă recunoscând Nordul în fața primejdiilor mării. Zile în șir vuietul marelui oraș s-a lovit de aceleași ziduri de cărămidă roșie, cercuri solemne, trunchiuri lucind de atâta umezeală. Călătoresc cu adolescenții pantaloni evazați, un cufăr cu cărți și doi favoriți căutând un șablon la o formă de zbor pentru o lampă aprinsă. Dacă o vede un înger? Inima ca o busolă Drumuri neumblate. Luciri de alabastru. Două aripi late ale aceluiași trecut adormit într-un vis de februarie. Suferința nu poate deveni spectacol așa cum diafana publere de culoare a fluturilor cardinali nu poate trece de un zid alb de culoare. Dincolo de fereastră sunt culorile. Dincolo de ploi sunt curcubeele, luminile, visele, presimțirile. Liniștea șoptitoare este o creație a maestrului vânt ce sculptează tăcut pe suprafața imensă a zidului, părțile nevăzute ale romburilor reci cu reflexii de piatră. Iată și oamenii! Par a fi vii, căutând existența unui țel avangardist, aruncând mișcările în afara trupului scuturat de propria sa umbră. Iată și pașii! Se pierd pe abscisa rozelor de vânt în căutarea Nordului pierdut de-a lungul a câtorva generații. Nu orice inimă poate să coasă panglici multicolore pe raze de vânt, născocind crâmpee de zmeu din înalturi. Numai tu știi când, numai tu știi unde … Faleze de nisip Ploaia s-a mai potolit. Soarele a dat vălul puțin deoparte. Firea lui simplă, un ulcior înalt, de-a dreapta și de-a stânga renașterii. Într-un sat de pescari, roiuri de fluturi îngropau în nisip cuvintele simple. Setea de viață plana pe deasupra taluzurilor aruncând cu mine în lumina farului până departe. Dureros de departe. Provocarea de a demonstra în fiecare zi că tot ce ne înconjoară poate fi transformat în mărgăritare, nu mai dă roade. Așa că mă ascund în propria-mi privire, în pădure, acolo sus, acolo jos, în spatele degetelor, în sunetul tastaturii, în lumina acestui asfințit, peste tot unde silueta ta dreaptă, mă cuprinde naivă. E doar un vis pe care-l rumegi înainte de culcare. Metamorfoze I-am trimis o floare de lotus și atunci m-a întrebat ce e, cine e. Partea veche a orașului ascundea priviri leneșe de feline. Anii de liceu purtau pecetea încercărilor trăite prematur, iubite, hărăzite. Menirea pe care o aveam i-a atras atenția. Să alergi ca într-un maraton nesfârșit, să mergi vertical atunci când lumea pare să se clatine, să alergi cu tot sufletul în căutarea sinelui pierdut, toate acestea, te transformă aievea într-un teren crud unde sentimentele pot căpăta uneori aripi de fluture. I-am botezat pruncul din brațe cu numele vers, o metamorfoză a cuvintelor nenăscute sau rătăcite-n furtună. A tăcut o vreme contemplând cuvintele înroșite de rubine. Dincolo de fereastră florile extraordinare, copiii, păsările, fluturii dansau pur și simplu. Atunci m-a privit, a zâmbit ușor și cred că m-a îmblânzit așa cum numai ea putea să îmblânzească din priviri o pală de vânt acoperind cu inima sa înaltul. O literă, tu verb și punct desăvârșit! Pe pânza sufletului meu dau glas tăcerii alunecând încet din umbră în lumină. Iar dincolo … Se leagănă în zbor un fluture ușor cu două brațe fulgerând norii de sus străvezii, pe muzică de valah, panteistică mimă. Primele rânduri treceau naiv, legate cu sfori de subțiori, cumpănă răsărită la răscruce de drumuri. Mă regăsesc într-o formă firească de pagină albă, stând la taifas, picior peste picior cu sinele gramofon luminând intermitent drumul spre cutia de vise. Destul de repede actorii mundani au revendicat zonele vopsite în grafitti. Ceasul acela de seară. Cutia cu ceai londonez, muzica de flaut, imaginea unor scene demult punitive, a împins cu precauție psihanaliza cuvântului orb, dincolo de emoție. Era la periferie. O solemnitate cu jocul său de scenă contrariind bătrânii ce-și găsise pacea lor nocturnă … Plutesc pe o mare de maci sângerii, peste scrisul rotund, peste ochii mei goi, peste un trup umplut doar de cuvintele pe care le poate cuprinde, între puncte și punct, între virgulă și răzvrătire. Iar dincolo … Iată liniștea ce se-aude strecurându-se ca un bold ascuțit în insectarul de sticlă. Vai fluturi, sfinte efemere! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate