Una din bizareriile capitalismului, mai ales a capitalismului baronesc românesc este relația shizofrenică dintre creșterea economică și sărăcia.
Iubitorii de liberalism pretind că o societate neîncorsetată în reguli, reglementări și taxări are marele avantaj de a crea în ritm accelerat valoare, locuri de muncă și prosperitate.
Doar că statisticile arată că locurile de muncă astfel create sunt atât de prost plătite că ar putea fi definite mai degrabă ca hobbyuri și centre vocaționale cu bursă și, în zilele noastre, DNAul identifică zi de zi prosperii.
Ocupăm un loc fruntaș se pare ca ritm al creșterii economice, în acest moment deși este posibil ca acest lucru să se datoreze mai degrabă abisului economic în care ne-au afundat cârmuirile trecute decât vreunei revoluții industriale ale cărei semne în viața de zi cu zi nu le prea vedem.
Dar oricât de fruntași am fi la creșterea economică din ultimii ani, aceasta se reflectă din păcate în creșterea, nu în scăderea sărăciei, fie că o definim în mod absolut sau relativ. Cu conotația că la acest capitol suntem lideri ai UE.
Puținii oameni de afaceri pe care îi știu pretind că de fapt sistemul nostru economic nici nu este de fapt în mod special liberal, statul tăindu-și cu voracitate partea și continuând să funcționeze ca o bilă de plumb agățată de gleznele și așa firave ale întreprinzătorilor cu adevărat cinstiți astfel că este transparent faptul că toată această creștere economică cu care se mândrește Ponta se bazează de fapt pe plus valoarea rezultată din spolierea ritmică și cinică a populației.
Din păcate însă filozofia globală a capitalismului se centrează pe profit, maximalizarea acestuia fiind scopul și nu reducerea sărăciei, fie doar a celei relative. Cu scopul final de a ajunge din urmă China, cu mâncători de orez încălziți pe bază de rogojină și mobilizați cu bicicleta trăgând la unison, pe toată perioada redusă a speranței lor de viață, pentru un tip de supremație economică colectivă sclipitoare și regăsibilă în buzunarele, vilele și yahturile câtorva băieți prezumați extrem de deștepți.
Nu cred că mentalitatea aceasta de stup este de fapt acceptată în România în ciuda faptului că o pătură solidă de trântori deja există și probabil că, dacă stăm să judecăm drept, trăim cu toții (mă rog mai puțin cei aciuiți pe făgurel) într-o societate și realitate care nu are de ce să ne placă.
Eu personal nu aș simți nici un fel de rușine dacă am crește economic mai puțin, strict pe baza înfloririi unor întreprinderi de oameni harnici și bine plătiți dar mă simt afectat de faptul că atât de mult oameni sunt, relativ la mine, săraci după cum cu toții suntem, relativ la șmecheri, din ce în ce mai săraci.
Și dacă textul meu poate fi citit de unii ca fiind de stânga, comunist, socialist sau mai știu eu cum (când mie îmi pare doar de bun simț) nu pot decât să mă apăr cu faptul că la urma urmei libertatea înseamnă inclusiv acest drept de opinie al meu.