poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2015-11-03 | |
Mi se pare că ține de-un veac tragedia asta națională. De parcă timpul nu mai curge, arde…
N-am fost în stare să scriu nici măcar un rând despre #colectiv și nici n-o voi face. Din respect, dar și din nepricepere. Până la ora asta am citit și am ascultat toate știrile despre tragedie. Știri cu mame distruse și incomplete, știri cu nesimțiți corupți, știri cu Dumnezeu, știri despre o țară îngenuncheată. Un popor care habar n-are ce să mai facă, un popor amorțit și năucit de cap. Și eu am fost acum câțiva ani victima acestui sistem jegos care ne conduce, un tânăr precum un Don Quijote în fustă, care a crezut, în nebunia lui, că instituții precum Poliție, Judecătorie, Ministere, Companii vor fi capabile să distingă adevărul și că își vor folosi întreaga pricepere pentru a face lumină înr-un caz care m-a etichetat, m-a murdărit și m-a devastat. Poliția mi-a sugerat că aș putea da șpagă “să nu ne mai complicăm”, Judecătoria mi-a zis că dacă vreau să lupt până la capăt, s-o fac singură, Ministrul în funcție nu a catadicsit să-mi răspundă, iar Compania m-a amenințat și a făcut toate demersurile pentru a “nu mai avea ce căuta în sistemul ei vreodată” (cuvintele unei persoane importante și influente din interior). Și așa am căzut, am pierdut. Când ești de unul singur ești mâncat. Am rămas cu un gust amar și cu o scârbă imensă de oameni care calcă totul în picioare pentru bani, își reneagă mama, Dumnezeul și se înalță peste cadavre. Orice tragedie din țărișoara asta amărâtă îmi va reaminti câte am îndurat și îmi va da maturitatea de-a nu mai accepta hoțiile. De-a lupta. De a deschide uși. De a deveni mai bună într-o lume în care ți-e frică să-l mai pomenești pe Dumnezeu de teamă că cei ce nu Îl înțeleg ca și tine te doboară. Preoții de azi spun că tinerii sunt stăpâniți de diavol, dar mai trist este că ei nu au puterea să vadă cum necuratul ăsta a intrat în biserici, stă la aceeași masă cu unii dintre ei și se declară dimpreună "preafericiți". Ce trist!
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate