1.Ghemuindu-ne esența ființială în coaja unui strop de ploaie, aceasta devine solubilă, dizolvându-se în ploaie.

2.Între zenit și nadir, crește o piramidă însuflețită de mister, minune și miracol, iar laturile piramidei echivalează cu segmentele unei vieți învăluită în aură esoterică, și muchiile ascuțite crestează privirea, care se oprește pe vârful în care este cuibărit idealul suprem.

3.Cu cheia magică a vieții, deschidem uși dincolo de care se întrevăd insondabilul, imuabilul, inexplicabilul, pe care, dacă ni le-am însuși, ca pe niște lucruri intime, personale, totul s-ar răsturna în sens pozitiv.

4.Îndrăzneala de a fi fericit creează frică și anxietate, căci, pentru a fi fericiți, ar trebui să schimbăm lumea în declin, străbătută de suferință ilogică și inexplicabilă.

5.Hazardându-ne să fim fericiți, să trecem dincolo de spațiul ce ni s-a acordat de destin și să extragem fericirea din zona interzisă nouă, ne transmigrăm într-o lume, în care lumina vie ne explică adevărul ce desăvârșește și bucuria ce sublimează trăirea.

6.Trăind într-o lume guvernată de lumina pură, intensă și vie, ce știe să prefacă cilpele mici și scurte în momente temporale cu înălțimi și imensități, vom cunoaște beatitudinea și extazul și cunoscându-le, le vom transforma în stări obișnuite, prelungi și neconfuze.

7.Omului i-ar trebui infinitul, pentru a umple cu el abisurile și genunile căscate din erorile repetate și adânci, însă el fiind peste tot, paradoxal, nu-l poate avea.

8.M-am vindecat de erzațul iubirii, ce jupuiește sufletul umplut cu echivoc erotic.

9.Nu m-am vindecat de visele diurne, din care se hrănesc ambițiile, ce-și fac aliat din sinele orgolios.

10.M-am vindecat de frica de a nu îndrăzni să cer de la destin favoruri și privilegii.