Inspirată alegere (din Psalmul 120) a genericului sub care s-a desfășurat, în perioada 03-05 iulie 2015, la Mănăstriea Caraiman, colocviul de literatură creștină - repere ale liricii religioase românești, organizat de Ziarul „Lumina” al Patriarhiei Române. Organizatorii și moderatorii evenimentului, Părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, director al Publicațiilor Lumina și poeta (cu nume de profet) Daniela Șontică, redactor-șef adjunct al Ziarului „Lumina” și coordonator al suplimentului „Lumina literară și artistică”, au adunat „toată floarea cea vestită” a scriitorimii cu preocupări în sfera literaturii creștine de la noi, i-au aburcat într-un microbus inscripționat „Basilica”, în Dealul Patriarhiei, și i-au deșertat în munții Bucegi, mai exact în splendoarea care poartă numele de Mănăstirea Caraiman. Că n-o fi fost chiar toată floarea cea vestită, că printre flori s-o mai fi strecurat și câte una de ciulin, recte subsemnata, venită din Bărăganul ciulinilor de ieri și de azi, asta e altă poveste. Da-nainte tot mai este!
Copil al câmpiei, exercițiul ridicării ochilor la munți l-am practicat dintotdeauna aproape cu evlavie, cu un sentiment de admirație amestecată cu teamă. Nu cred că-i cazul să mai subliniez cât de încântată am fost de invitația Danielei și cât de mult m-a onorat aflarea într-o companie atât de selectă și într-un loc de o frumusețe rară. Iar ideea organizării unei astfel de întâlniri mi se pare mai mult decât binevenită, din motive lesene de înțeles.
Vineri, 03 iulie. Amețita șoselelor, dar celebra barză chioară căreia Dumnezeu îi face mereu cuib, las mașina pe singurul loc de parcare găsit pe o arteră importantă de circulație a veșnic aglomeratului București (fiul meu, care știe ce hal de mamă specialistă în parcări are, m-a întrebat: „Mamă, ești sigură că era parcare?”) și, după mai multe interogații și tatonări, dau nas în nas cu mult căutatul loc de întâlnire. Noroc că, în 90% din cazuri, când vine vorba de orientare turistică, mă bazez pe indicațiile bărbaților. Grațioasa poetă Daniela, după explicațiile mele inginerești privind locul în care mă aflu, mă trimitea fix în bălării, adică în partea opusă. M-am amuzat teribil când un taximetrist care citea „Crimă și pedeapsă” de Dostoievski (bravo, domnule!), la solicitarea mea de a mă duce în Dealul Patriarhiei, m-a privit ca pe o lunatică și m-a întrebat: „Adică unde, cinci pași mai încolo?” Crimă și pedeapsă, nu alta! La cât de specialistă sunt, putea să mă plimbe vreo jumătate de oră și să mă sece la protofel, că oricum nu mi-aș fi dat seama.
Ajunși la destinație, ne-am cazat, după ce ne-am umplut privirile și sufletele de frumusețea din jur, apoi, până la ora mesei, am avut program de voie. Eu am ales să particip la Sfântul Maslu care se oficia începând cu ora 16, chit că nici pe acesta nu l-am nimerit din prima (mă dusesem în biserica mare, dar ulterior, m-am orientat spre cea mică, unde era slujba), am mai aruncat un ochi prin împrejurimi, am fotografiat. Înainte de masă, „norii s-au cam răzbunat”, astfel că întâlnirea pentru cuvântul Părintelui Dascălu (ori ești popă, ori ești dascăl?!, vorba cuiva) nu s-a mai petrecut în fața bisericii, ci în sala de conferințe a Centrului Social Pastoral „Sfânta Cruce”. Fiecare invitat și-a făcut o scurtă prezentare, după luările de cuvânt ale Părintelui consilier Nicolae Dascălu, Redactorului-șef adjunct Daniela Șontică și Părintelui Gheorghe Holbea, Prodecan al Facultății de Teologie Ortodoxă din București, cel care conduce și un cenaclu literar la Facultate, atât pentru studenții teologi, cât și pentru alți studenți doritori să participe.
Sâmbătă, 04 iulie. Lucrările colocviului au fost deschise de Preasfințitul Părinte Varlaam, Episcop-vicar Patriarhal, delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Preasfințitul Varlaam a transmis binecuvântarea Preafericitului Daniel, un iubitor de poezie. Vorbind despre importanța poeziei și despre legătura acesteia cu religia, Părintele Varlaam punctează faptul că religia este ea însăși o poezie (amintindu-ne această paralelă dintr-o carte a lui Ion Băieșu) și că poezia ajunge la „despărțitura dintre suflet și Duh”.
Daniela Șontică a prezentat pe scurt Lumina literară și artistică și Ziarul Lumina care împlinește 10 ani de apariție. Ani mulți și rodnici pe mai departe! Prima parte a zilei a fost dedicată prezentării unor teme interesante și variate privind literatura creștină:
Virgil Borcan, în prezentarea Scurt traseu diacronic al poeziei religioase românești, subliniază faptul că bazele limbii române trebuie căutate în Biserică.
Lidia Popița-Stoicescu, redactor la Radio Trinitas, prezintă Poeți români în căutarea lui Dumnezeu. Domnia sa face o argumentație bine susținută și de versuri și opinează că nu există voci care neagă existența lui Dumnezeu, chiar și atunci când autorii nu se declară creștini sau chiar când se consideră atei. Am mai reținut sintagma Din Cuvânt s-au născut cuvintele și citatele: „Dumnezeu este atât de mare, că singură poezia poate să-l exprime” (Pr. Dumitru Stăniloaie) și „Doamne, unde-ai să ne-așezi pe noi, visătorii?” (Magda Isanos).
Camelia Leonte: Poezia ca instrument de cunoaștere mistică. Doamna Leonte consideră că orice poet autentic e religios, chiar dacă neexplicit.
Emanuela Ilie: Poezia religioasă înainte și după 1989. Constrângeri, prejudecăți, inerții de receptare. În prezentarea sa, amintește de cenzura poeziei religioase în vremurile comuniste și despre antologia de poezie carcerală „Unde sunt cei care nu mai sunt?”, cuprinzând un număr mare de autori (89), ceea ce vorbește despre faptul că acest tip de poezie e bine reprezentată, chiar dacă poeți semnificativi au rămas doar câțiva.
Paul Aretzu: Rolul creației literare în creștinism. Amintește, printre alții, de Sfântul Ambozie, Sfântul Efrem Sirul și Sfântul Simeon Noul Teolog.
Florin Dochia: Valori psalmice în poezia populară românească. Consideră că Dosoftei este părintele poeziei în limba română.
Florin Caragiu: Poezie și iconicitate. Dedică prezentarea memoriei surorii sale trecute la Domnul - Carmen Caragiu.
Toate temele susținute au fost interesante și bine argumentate. Din păcate, timpul, acest tiran, i-a determinat pe unii dintre lectori să scurteze prezentările ori să sintetizeze ideile. Oricum, am simțit cu toții beneficiile unei astfel de întâlniri într-o zi oblăduită de spiritul Sfântului Andrei Criteanul, serbat la 4 iulie. Într-o pauză, folosindu-mă de prilejul oferirii unei cărți Preasfințitului Varlaam, îl interoghez referitor la calitatea sa de poet (cineva ne spusese că scrie poezie). „Scriu, dar mai mult citesc”. Mă gândeam că ar fi culmea ca mai mult să scrie, având în vedere că „am citit câteva biblioteci de poezie”. Mie îmi vine să-mi dau câteva palme, când mă gândesc cum reușeșc unii să-și gestioneze această prețioasă comoară - timpul - pentru a face lucruri interesante, pe lângă alte multele pe care le au de făcut. Televiziunea Trinitas a fost prezentă la fața locului, realizând un reportaj care a și fost transmis seara. Mi-ar fi plăcut să rămână și la partea a doua a întâlnirii, când a avut loc recitalul de poezie al invitaților. Cred că telespectatorii acestui post de televiziune respectabil, unul dintre extrem de puținele pentru care eu mai apăs butonul ON al telecomenzii, s-ar fi bucurat. Poate cu altă ocazie. Se pare că va mai fi și o altă ocazie, întrucât toți participanții au fost de părere că acest gen de activitate trebuie să continuie.
Așadar, partea a doua, evident mult mai dinamică și aducătoare de bucurii, a constat într-un recital poetic. S-au perindat la locul autorului: Florin Caragiu, Părintele Gheorghe Stoia, Daniel Drăgan, Simona Dumitrache, Emil Iulian Sude, Camelia Leonte, Sorin Lucaci, Elena Dulgheru, Florin Dochia, Paul Aretzu, Daniela Șontică, Laurențiu Ciprian Tudor, Diana Caragiu, Eugenia Țarălungă, Codruț Radi, Florentina Loredana Dalian, Ada Carol (Adriana Bulz), Monica Manolachi (care a citit și din creația lui Ștefan Ciobanu), Emanuela Ilie și Lidia Popița Stoicescu. Părintele Gheorghe Holbea a citit din poezia lui Daniel Turcea (stins la 33 de ani), de la a cărui naștere se împlinesc anul acesta 70 de ani. Cenaclul literar al Facultății de Teologie, condus de părintele Holbea, va organiza în toamnă o seară de priveghere dedicată celui care a fost marele poet creștin Daniel Turcea (scos din uitare mai de curând, prin poeziile publicate - din câte știu - la editrua Eikon). Părintele Holbea ne-a emoționat arătându-ne un caiet din perioada Seminarului Teologic, în care își nota din poezia lui D.T. Daniela Șontică a solicitat fiecărui poet participant câte 2-3 poeme, din care va alcătui un viitor număr al Luminii Literare și Artistice.
Seara, după ce a mai tras o răpăială, vremea s-a îndulcit din nou, oferindu-ne prilejul de a face o binemeritată plimbare în împrejurimi. Duminică - la Sfânta Liturghie, unde am avut bucuria să văd o biserică plină (de data aceasta, biserica mare), apoi îmbarcarea pentru întoarcere (militarii obișnuiesc să spună „defluirea către garnizoanele de reședință”, expresie care mie îmi stârnește râsul de fiecare dată când o citesc/ aud). Așadar, ne-am „defluit” și noi, nu înainte de a mai schimba cărți, reviste, impresii, telefoane, adrese de e-mail.
Cu noi a mai fost cineva. N-am vorbit special despre această persoană, lăsând-o la urmă, pentru că a făcut o notă aparte printre noi: Irina Munteanu, fostă jurnalistă la ”Jurnalul Național” și actualmente colaboratoare a Ziarului „Lumina”. Bine, astea le-am aflat mai târziu. Mie mi-a atras atenția prin trăsăturile fine (îmi pare că aduce cu Ludmila Gurcenko, celebra actriță din „Gară pentru doi”, un simbol al cinematografiei rusești) și prin tăcere. De câte ori văd un om tăcând, mai ales când alții se întrec cu vorba, mă întreb ce are de spus. În timpul plimbării, fotografia. Pe drum și înainte de plecare, stătea pe unul din cei doi saci pe care îi poartă în față și în spate (cam de două ori cât greutatea ei) și scria la laptop. Va să zică, în timp ce noi ne bucuram de distracție, ea muncea. Dovadă că la scurtă vreme după eveniment am citit în ziarul Lumina articolul ei despre Colocviul de la Bușteni. Așadar, duminică ne-am întors, iar luni de dimineață articolul era deja pe prima pagină. Nici n-apucasem să-mi beau bine cafeaua, că mă sună prietenul meu pictor Valeriu Stoica să-mi spună că, la biserica la care pictează, înainte de a se urca pe schelă, se uită la mine. De fapt, era o fotografie apărută în Lumina, sub articolul Irinei. L-am amenințat pe Valeriu că, dacă-și pune schela pe moaca mea, i-o dărâm (schela, nu moaca), întrucât îmi mărturisise cândva de acest obicei barbar de a se folosi de ziare. M-a asigurat că n-o să-mi văruiască prețiosul chip, ba chiar îmi va păstra ziarul să mi-l dea când ne vedem.
Concluzie. Fără concluzie! Mulțumiri „vinovaților” pentru această întâmplare frumoasă și un gând de pioasă recunoștință celui care a fost Părintele Gherontie Puiu, „vinovatul” de existența Mănăstirii Caraiman și a tot ceea ce se află acolo. Dumnezeu să-l odihnească!
Voi încheia, la fel ca Irina, cu ultimele două versuri din poezia colectivă pe care am scris-o la una dintre cine (nu chiar de taină), plimbând o foaie și un pix de la unul la altul, fiecare prezent la cină trebuind să scrie câte un vers în continuarea precedentelor. A ieșit ceva interesant, sper să o primesc de la Daniela și o voi pune pe blog. Am citit-o cu voce tare, spre deliciul celor prezenți. Ultimele două versuri aparțin Părinților Holbea și Dascălu (Preasfințitul s-a sustras la timp, revenind la momentul lecturii, ceea ce înseamnă că va trebui să scrie singur o poezie inspirată de colocviul de la Mănăstirea Caraiman. Canon de la mine. Să mai primească și preoții canoane de la enoriași!:)
„Atât rămâne din noi: cât suntem întâlnire, comuniune, pe calea inimii cu Dumnezeu și cu oamenii/ De din jos de foarte sus, du¬su-ne-am și ne-am fost spus”.