omenește vorbind cuvântul ține
de dezvoltarea în divinitate a bacteriei
ținutului în brațe a literei un virus de trei parale
când îmi injectez Timp dacă aș vrea aș putea muri
în ligheanul cu stele
pe autostrada Hârtiei Cuvântul a lovit mortal un pieton
în călimară năpârlește
se dezbracă de piele al tinelui piton
mă amăgești dar rămâi tot șarpe
ne bem cafeaua apoi aprind luleaua
tot păcănind încețoșat părea din alte lumi că-i steua
cu trupul mort și furișat
de feciorie-azi-noapte te-am defrișat
ca pe o pădure virgină
cu Dumnezeu nu merg paralel scriberea am deprins-o de la El
nu mă recunosc în hârtie
cu începutul minuscul înfipt în crepuscul
a fost nevoie
să port în mine Moarte ca versul trăirea s-o poarte
în piedici de biserici cu verbul m-am aburcat
pe durerea de a fi piatră când tumultul unui cuvânt
mă ceartă,
pământ