1.Singurătatea ne predă lecții importante, servindu-se de teoremele intimității, prin care ne tăiem legăturile cu lumea și ne lăsăm străbătuți de izolare și solitudine, din substanța cărora cresc ideile poetice.

2.Printre viziunile multiple asupra vieții, se inserează și viziunea lugubră, scabroasă și imundă a existenței, căci lumea afectată de degenerescență nu se mai poate agăța de viitor.

3.Degenerescența lumii s-a încrustat în prezent, căci omul nu mai are puterea să-și proiecteze în viitor variabilele existențiale, și atunci coaja viitorului a crăpat și din el se scurg umbrele sinistre.

4.Când viitorul este acoperit de umbre lugubre, prezentul se strecoară pe furiș în echivoc, hazard și imprevizibil.

5.Aria vieții poate fi mică, dacă este hașurată cu iluzii minuscule, speranțe iluzorii și iubire insignifiantă, sau poate fi mare, dacă în ea strălucește fericirea, plenitudinea și succesul.

6.Ființa umană tatonează absolutul impenetrabil și inaccesibil ei, însă este scufundată în concretul împovărător, orbecăie în sinele bulversat de asimetrii, anomalii, aberații și dezechilibre, caută soluții din teoremele haosului și hazardului.

7.Iubirea are miresme de basm, se purifică de gelozii și neîncrederi în focul etern, iar când riscă să cadă în infern, pasiunea o urcă pe muntele extazului.

8.Unele comentarii zgârâie suprafața poeziilor care intră în sfera reflexivității, altele, profunde și pertinente, pătrund în adâncimile și imanențele lor, de unde extrag esențele lirice.

9.Substanța perfectibilă și perenă a naturii se pliază peste substanța sufletului, care-și aranjează oglinzile în așa fel încât să mă recompună astral, genuin și hedonic.

10.Unele cuvinte sunt sălbatice, scriu cu ghearele pe stei, iar altele sunt îmblânzite și au demnitatea lor adâncă, se așează supuse pe pagina albă, gestând sensurile.