când sunt trist și foarte melancolic
și eu întotdeauna din primăvara lui 2000 și ceva
mereu am fost foarte trist și foarte melancolic
de atunci și până azi
nu au mai înflorit copacii
nu a mai crescut iarba
nu am mai resimțit farmecul discret al omului curat
cumsecade mai mult de la țară îngropat printre troiene
de neliniști răpus de fiara-destin și despre care s-a speculat
că nu există decât în proiecția ontologică a pășuniștilor
a nostalgicilor incurabili care n-au urcat
în maxi -taxi pe ruta acasă-retur -turul româniei
al dunării al lumii via jakarta
destul destul îi spun fiarei
care mușcă din mine cu gură și dinți de oțel
mi-ai mâncat zilele și nopțile
oricând te pot prinde și ucide
sunt mai puternic decât crezi
știu mai multe lovituri marțiale
decât o jumătate de tokio până spre muntele fuji
însă mi-e milă de tine cum mă tot sfâșii și-mi întrerupi traiectoria
printre cele o sută de miliarde de galaxii de vată de zahăr
înfășurate –n jurul unui om liber
de aer de plumb de pământ de sânge
donat luptătorilor adevărați
celor pe care nu i-am crezut a fi în stare a fi perfizi
lăsându-i să muște din sufletul meu ca dintr-o pâine caldă
eu omul trist și foarte melancolic
dintr-o sută de miliarde de galaxii de vată de zahăr
miriade de granule din care este alcătuită
lumea mea ca voință și reprezentare
precum în sânul lui avraam locuiți în sufletul meu
și toată tensiunea spiritului gregar
care se topește printre interstiții și capriciile lui paganini
nu poate fi îmblânzită de fiară ci de smerenie
vorba părintelui arsenie papacioc e smerit mândrulețul
vorbind despre sine ca după o nouă condamnare la moarte