Când o raza de lumină creatoare,
Candela de pe altarul cerului poetic îmi aprinde,
Nu mă întreba unde alerg grăbită...
Căci vreau cu ochii visului satisfăcut, să o întâmpin !

Rătăcind printre gânduri

M-am întrebat deseori,
de unde vine acest puhoi de gânduri răzvrătite,
care rup toate stăvilarele timpului meu de odihnă,
ca apele furioase, ce se revarsă necontrolat, după o furtună puternică,
făcându-mi nopțile albe,
impunându-mi să descifrez enigmele ascunse ale sufletului,
ca și ale Lunii...
și să scriu dictarea școlărească, din Abecedarul Divin;
doar nu sunt pui de Eminescu.
Toate acestea m-au abordat după ce el, omul meu, s-a prăpădit.
Am crezut pe moment,
că din nou mi-a lăsat libertatea de-a lucra până la epuizare,
cum era obișnuit și deseori spunea, cu mare satisfacție:
- femeii trebuie să-i dai de lucru, cât de mult,
ca să nu-i fugă mintea la prostii.
Eu am crezut întotdeauna altceva,
Saturația strică satisfacția!
Și uite așa, zilele și nopțile sau înfrățit sub un numitor comun,
ca o fracție matematică și m-au sfințit în versuri, până am amețit...
Apoi, m-am gândit să invoc marile spirite poetice,
să mă inspire, dacă tot scriu ceva, ca să nu mă fac de minune,
cu nimicuri înșirate fără pic de suflet și culoare.
Nu știu, cine m-a auzit prima dată, dar spre satisfacția mea,
tot Dumnezeu a răspuns primul, rugilor mele pioase
și m-a îndemnat să merg mai departe.
(Cred în Dumnezeu, pentru că nu l-am văzut,
dar l-am simțit aproape întotdeauna !)
Scop știut, doar de El...
pentru că din acest izvor al purității sufletești,
cred eu, nu poate să se adape oricine, ci numai cei aleși...
Dacă e pierdere de timp,
tot este mai specială decât a celorlalți oameni,
pentru că scormonesc filozofic și involuntar,
toate profunzimile sufletești, cu foamea minerilor,
ce caută măreția aurului în fundul pământului.
Oricum ar fi, nu mă plictisesc,
când sunt luată de puhoiul gândurilor,
ce vor așezate pe hârtie și începem tangoul împreună,
doar, doar iese ceva interesant pentru cititori,
Nici Penelopa nu s-a plictisit, așteptând venirea lui Ulise,
lucrând până la epuizarea gândurilor negative.
Poate fi o lecție de morală,
sau așa trebuie să încep eu diminețile fericite,
rătăcind printre gânduri, care nu iartă...
îndemnată fiind la spovedanie
de Lordul Înțelepciunii,
căruia nu-i place altceva, decât lumina.
19-01-2014