poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-12-02 | |
În ziua aceea am intrat la mort. După datină, oglinda era acoperită. Dar, mă gândeam eu, sunt atâtea oglinzi neacoperite în încăpere: ochii celor care stau de priveghi sunt deschiși și în fiecare ochi se oglindesc și ochii vecinilor. Câteodată o lacrimă oglindește și ea lumânarea de veghe. Oglinzile nu au sfârșit, cresc una din cealaltă, ca fântânile adânci în adâncul fântânilor. Celelalte lucruri au un cadru bine delimitat în spațiu – există un capăt al ploii, un capăt al vocii mele sau al auzului celui care mă poate asculta. Dacă oamenii voiau să astupe toate oglinzile, trebuiau să intre acolo cu ochii legați.
Ce este timpul? Are timpul vreo graniță cum au toate celelalte? Cât timp îi trebuie luminii să treacă de la ochiul meu până la oglindă și înapoi? Este ceea ce văd eu trecutul sau viitorul? Exist oare, sau exist numai în măsura în care simțurile mele sunt procesate și ele într-un timp oarecare de mașinăria creierului meu? Oamenii ori sparg oglinzile ori sparg timpul în bucățele care au ecou precum tic-tacul pendulei în auzul nostru ori în simțul tactil, pentru cei care nu aud. Dar mortul, care nu mai simte nimic, există oare doar în memoria celor vii? Oare viața noastră e doar memini meminisse? Și este memoria însăși tot o oglindă? În creier există Cornul lui Amon, cu rol important în consolidarea informațiilor în memorie. Denumirea pleacă de la zeul-soare Amun-Ra, identificat ulterior cu Zeus la greci, deci una din sursele antice ale unei viziuni parțial monoteiste, în care ceilalți zei erau simple manifestări ale zeului suprem. De când apărem în viața embrionară suntem prizonierii memoriei veacurilor, deoarece embrionul uman parcurge în evoluție etape similare cu cele parcurse de alte viețuitoare, de la amfibieni la primate. Între timp, oamenii se strâng în jurul mortului și se prind unii de alții cântând veșnica pomenire. Este cercul simțirii celor vii lângă cel care a plecat, cercul inimilor care pompează sânge cald, este cercul care încă pulsează. Eu cred că veșnicia există și momentul este doar o iluzie.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate