poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2028 .



Întâmplări ciudate
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Levana ]

2013-08-14  |     | 



Am fost un copil poznaș dar fără voia mea. Îmi amintesc că mereu aveam intenții foarte bune dar toate se terminau rău.
Eram cam des închisă în casă până la venirea mamei de la piață. Se ducea de cu noapte la Hala Centrală din Iași să mai prindă câte un rând la carne, sau la alte alimente mai ieftine! Uneori stătea la coadă ore întregi!
Plecată mă lăsa în grija fratelui meu Eli. Dar diferența de vârsta dintre noi era de 6 ani! Așa că el pleca la școală iar eu îmi făceam de cap până la venirea mamei. Deci îmi amintesc una din intențiile mele bune, ca să atrag atenția copiilor care se perindau în fața geamului meu din dormitor de la etajul întâi. Tata fusese plecat în delegație la Budapesta. S-a întors fericit cu un cadou pentru mama mea. Vreo 6 metri pătrați de material culoare perlei, cu picături ovoidale, verzui pentru o rochie cel puțin. Mama mea a fost croitoreasă cu multă clentelă evreiască, așa că o puteam imita, avea toate ustensilele de croitorie la îndemâna mea. Mi s-a părut că e potrivită o bucățică de material pentru păpușa mea. Așa că m-am apucat de croit. A fost necesară și o gaură centrală pentru ca rochia să intre pe gâtul păpușii. Le-am aratat-o așa îmbrăcată prietenelor mele de peste geam. Le-a plăcut foarte mult cum e îmbrăcată așa că mi-au cerut și ele material pentru rochițe. Cred că am făcut cadou vreo doi metri pătrați de material până la venirea mamei, tăiate în pătrățele. Cert este că eu eram fericită de reușita mea și faptul că copiii mă admirau la geam! Mama mea s-a înfuriat tare... Bătaia însă mereu o căpătam de la tata care avea o mână foarte grea...
***
Așa s-a întâmplat că într-o zi m-am cățărat pe șifonier. Doream tare mult să văd ce ascunde mama acolo! Am dat peste niște hârții care semănau cu bani dau nu erau bani. Îmi amintesc că am decupat parcă pe Ștefan cel Mare, coroana lui și chipul său. Dar după ce intrasem într-o lamă care nimerise pe dulap. M-am șters în coborâre pe perete și pe o pernă albă aflată la îndemână. Urme de sânge erau și pe podea. Lama îmi intrase adînc sub unghie. La venirea mamei m-am ascuns sub pat în spatele unei valize. Nu m-a găsit imediat cu toate că țipa ca din gură de șarpe! Cică "cineva i-a omorât copilul că erau urme de sânge pe pereți, pe o pernă"...
Până la urmă am ieșit de sub pat. A urmat alt interogatoriu ce am facut cu banii care erau în fapt obligațiuni Cec... Ascunsesem restul în cămară, vrei 20 de bucăți. Nu reușisem sa-mi duc opera la capăt. Sa decupez toate coroanele..Mama m-a amenințat că mă spune lui tata. Așa că, după ce am văzut că e ocupată cu gătitul mi-am făcut valiza punându-mi păpușa și pantofii cei noi și am plecat de acasă. Aveam vreo 5 ani. Îmi doream să ajung la bunica care locuia pe strada Socola. Mi-am luat deci tot calabalâcul pe care îl puteam căra singură tocmai când afară se făcuse frig, Am așteptat un tramvai care trecea destul de des prin fața casei. M-am suit fără bilet după ce am așteptat vreo doua tramvaie...Dar am avut mustrări de conștiință că nu am cumpărat bilet și am coborât peste vreo două stații, adică la Palatul Culturii. Nu am reușit să trec strada singură. Zăpada era de înăltime suficientă. Nu am vrut să trec strada pentru că acolo mama îmi zisese cândva că " țiganii mișună și mă fură și mă bagă în sac" dacă merg singură! Așa că am așteptat necăjită la marginea drumului să treacă cineva matur. Eram ca un sloi de gheță, roșie ca focul, nu aveam mănuși. Îmi ieșeau aburi din gură... După un timp, un tramvai a oprit în dreptul meu. A coborât însă... mama mea care ținea în mână un covrig. Eram lihnită de foame, nu mâncasem nimic. M-a luat de mână predându-mi covrigul încă cald. În seara aceea nu am mâncat bătaie de la tata... Mama a presimțit unde mă voi duce...adică la bunica! Cred că și-au dat seamă cât de precoce eram! Oricum mă născusem la 7 luni și avem prea multă personalitate, părinții mei o remarcaseră deja!Capra cu trei iezi e o poveste modernă. Mai târziu s-a născut și sora mea!
*
Nu știu cum să încep povestirile mele prin care am trecut ca o rățușcă pe apă, amintiri ciudate dar bine întipărite în minte, chiar dacă nu au dată exactă sau, să zicem legături între ele: Imi amintesc o întâmplare petrecută în timpul unui spectacol- concert, în unul din orașele Elveței, probabil Berna. Spectacolul era dat de copiii și orchestra Comunităților reunite din România pentru evreii din localitate, concert de binefacere pentru Israel.Vioara mea m-a plimbat peste mări și țări într-o poveste adevărată. Spectatorii aplaudau cu picioarele făcând un zgomot neobișnuit. Concertul a avut și un moment de necrezut! Deodata am fost anunțați să părăsim sala, la fel și spectatorii, pentru că o bombă ar trebui să explodeze...Lucrurile s-au precipitat, evacuarea luând ceva timp. M-am trezit vis-a-vis de clădirea din față noastră, cea în care am concertat așteptând ceva fără nume, poate o explozie ... !Dar nu s-a întâmplat nimic și, după un timp am fost rechemați în sală. Circulau zvonurile că a fost dezamorsat ceva... la subsol... sau a fost un simplu telefon a cuiva care a vrut să ne facă rău sunând a atentat, chiar dacă elvețienii sunt neutri. Scaune cu rotile cu invalizi circulau în fața noastră, probabil spectatorii evacuați. Spectacolul a reînceput din nou. S-a cântat a Ydisshe Mame, spectatorii plângeau, la fel și noi. Nu îmi amintesc decât lacrimile care le înghițeam , unele căzând pe vioara mea care cânta acea melodie sfâșietor de tristă. Mi-am amintit toate astea, după ce am urmărit un documentar la posturile de televiziune franceze chiar acum câteva zile. Prezentau documente autentice prin care Elveția a semnat cu Hitler un document discriminatoriu, în perioada anilor 1938-42. Pentru ca refugiații evrei să nu poate trece granița spre Elveția s-a convenit ca pașapoartele lor să fie ștampilate cu litera "J" pe prima pagină! Asta da, NEUTRALITATE! ***O altă întâmplare s-a petrecut recent, într-o excursie în Germania Am ajuns și la Terminalul 17, Grindelwald acolo de unde evreii au fost deportați! Șinele și peronul erau marcate cu datele când au ieșit fiecare convoi cu evreii trimiși în lagăr. Mai mult am văzut harta" soluția finală" atârnată pe un perete laun muzeu, dar nu vreau să intru în amănunte. Seara am fost duși cu toții undeva să mâncăm, înafara Berlinului. Dincolo de castelul medieval erau adunați o mulțime de tineri care priveau la un ecran imens, un meci de fotbal. Suporterii germani cântau fericiți că echipa lor a câștigat tocmai când noi ieșeam din castelul- restaurnat pe la ora 12 noaptea. Am urcat într-un autobuz cu etaj ce ne aștepta. Încercările suporterilor beți de a pătrunde în autobuzul nostru unde eram numai femei, au fost destule. Cu greu ghidul nostru a reușit să-i îndepărteze. Pocnitori și petarde explodau peste tot. Autobuzul a reușit până la urmă să se desprindă de mulțime. După aproape 15 minute de călătorie autobuzul nostru care mergea cu o viteză care depășea limitele admise a luat foc. Flăcările și fumul s-au răspândit repede pornind de la etajul doi, după care a cuprins partea din spate a autobuzului. Șoferul a oprit brusc autobuzul și gesticulând ne-a cerut tuturor să coborâm repede. Evacuarea a fost complicată, mai ales pentru colegele de la etaj. Fetele erau vesele ca după petrecere. Ne-am adunat pe un câmp deschis pe o noapte cu lună plină. Fetele chicoteau. Nu au înțeles pericolul unei explozii. Șoferul a chemat poliția și ambulanța. Poliția a ajuns în cîteva minute ca și ambulanțele, drumurile au fost blocate în apropierea Berlinului. Mai târziu au sosit două autobuze noi, în care ne-am urcat și am plecat cu toate, considerând că sărbătorirea colegială a " Zilei femeii" și-a depășit menirea festivă. Diverse presupuneri m-au pus mult pe gânduri. Nu am aflat nici până azi ce s-a întâmplat de fapt.
BIANCA MARCOVICI

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!