La șase zile după ce le spusese ucenicilor: Sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea, până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu, venind întru putere (Marcu 9.1), Hristos i-a luat pe Petru, Iacob și Ioan și ducându-i pe muntele Tabor, în timp ce Îl priveau, Fața Lui a început să strălucească mai tare decât soarele. Și arătându-se Moise și Ilie au vorbit cu El. Iar ucenicii au fost foarte uimiți și înspăimântați. Urcarea pe munte reprezintă simbolul înălțării spirituale, care din virtute în virtute, duce la dragoste și deschide calea contemplării dumnezeiești.
Această este de fapt esența învățăturii lui Hristos care, preluând asupra Sa neputințele noastre, ne-a arătat că isihia este este mama rugăciunii, iar rugăciunea este cea care ne arată slava lui Dumnezeu. Hainele Sale au devenit atât de albe cum nu poate înălbi pe pământ înălbitorul. Fiul lui Dumnezeu Își arăta strălucirea naturală, firească a slavei dumnezeiești pe care o avea în El Însuși dar care rămânea ascunsă sub acoperământul trupului.
În Vechiul Testament fața lui Moise, după întâlnirea cu Dumnezeu (Exod 34.29), primise o strălucire aparte, dar nu era una a lui din fire. Aici Fața lui Hristos strălucește din dumnezeirea Sa pe care o avea ca Unul din Sfânta Treime și se revărsa și asupra hainelor Sale, adică și asupra lumii. Lumină nematerială, necreată, situată în afara timpului, de natură dumnezeiască.
Aceeași lumină va țâșni și din Mormânt în ziua Învierii Sale și care, răspândindu-se și asupra celor aleși, îi va face și pe ei să strălucească la fel. Moise și Ilie reprezintă Legea și Prorocii. Și când au fost acoperiți de norul cel luminos, au auzit glasul lui Dumnezeu: Acesta este Fiul Meu cel Iubit, pe Acesta să-L ascultați (Marcu 9.7), ucenicii au căzut cu fața la pământ. Ei au primit astfel taina revelației Sfintei Treimi, fiind ridicați la cel mai înalt nivel al cunoașterii la care poate ajunge un om. Scopul venirii Mântuitorului în lume era tocmai să aducă pe tot omul la contemplația slavei Sale dumnezeiești.
O sărbătoarea schimbării a îndumnezeirii noastre, de care monahii se cutremură dar pe care o caută toată viața. A participării trupurilor noastre trecătoare la tainele cele mai presus de fire. Prăznuirea are loc la 6 august, cu 40 de zile îninte de Înălțarea sfintei Cruci. În mod tradițional, la această dată, strugurii erau aduși la Biserică pentru binecuvântare. Simeon Noul Teolog spune că Dumnezeu este lumină iar vederea Sa este Lumină. Sfinții, care s-au învrednicit de astfel de revelații, privesc lumina ca obiect de contemplație dar și ca har îndumnezeitor, conform psalmului 35.10: Întru lumina Ta vom vedea Lumină. Sfinții Părinți spun că Moise și Ilie de-abia acum au văzut Fața lui Dumnezeu, pentru că petrecând printre oameni, Domnul Se afla întrupat.