parafrază la poemul autostrada 61





și a spus Dumnezeu
am văzut credința ta în Mine
eu spun că frumusețea s-a născut pe autostrada 62
am văzut plânsul tău și strigarea ta înspre Mine
eu știu că noblețea nu se învață este un dar al naturii umane
ia pruncul și urmează-mă pe autostrada 62
fugi în vis de ceea ce vezi în realitate
incapacitatea lumii de a-și acorda un destin
așa cum ai primi cu sfială și nemulțumire
medalia de bronz o fracțiune de secundă
despărțindu-te de locul al doilea
destinat celor care pot vorbi despre hybris
despărțit la rându-i
de o zecime de cel mai înalt catarg
acolo unde stau cocoțați idolii
uitându-se cu amărăciune cum se emoționează statuile
pe care mai târziu vor poposi ciorile
pedepsind vulnerabilitatea ființei împrăștiată-n
blânde vorbiri despre transcendent sau mai aspre
până ce fantomele care-ți umplu până la refuz singurătatea
se mișcă după propria lor umbră cu viteza luminii
până ce în universul spiritului pur nu mai rămâne spațiu
în care să se adape una câte una ființele mai fragile
decât propria lor umbră nivelând dealurile cu vinovăție orfică
putând stabili invincibilitatea după victoria asupra fiecărei zile
după ce ai căzut te ridici urmezi sfatul paulinic
îndepărtezi ridurile de pe fața oamenilor îmbătrâniți înainte de vreme
îți acoperi tălpile cu fâșii din pânză de in
durerea nu se transmite decât telepatic din tată-n fiu
de aceea îți spun umblă numai pe acolo pe unde nu a mai fost nimeni
Eu sunt Acela care Te va duce acolo
să-ți lași splendoarea în orizontul dezmărginit de pe autostrada 62
pe care am construit-o special pentru tine
i-a mai spus Dumnezeu lui Avraam pentru fiul său Isaac