gânduri umede ca șerpii veninoși
sâsâie în fruntea brodată de migrene

umărul tău e un port
de unde se pleacă
dacă ar fi să rămân
mi-aș îmbrăca în rochie de vals cuvintele
și te-aș purta prin ele ca printr-o rugăciune

dincolo de oasele prăbușite
asemenea unui castel din cărți de joc
frigul mi-ajunge la suflet

nopțile sunt arcușuri
pe corzi de sârmă ghimpată
mângâierile noastre
pești asfixiați
plutesc în valuri de sânge

frica stă lipită ca o folie transparentă
strânge-mi mâna în mâini
n-am unde să mai dorm
din umăr nu-ți mai crește iarbă