poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-12-01 | |
Omul a îmblînzit aproape toate animalele, dar a devenit prada propriului animal.
* Oamenii merg spre aceleași enigmatice locuri, cu gestul primei iubiri ascuns într-o lacrimă. * Omul – fluturele rămas în coconul viselor nesfîrșite, un înger care se naște captiv ca o lumină pe coridorul umbrelor. * În fiecare om este captivă o fiară care se hrănește cu gînduri. * Fiecare om este o rotiță din pîntecul marelui timp. * Precum oamenii de zăpadă, înfruntăm căldura inimilor din jur, căutînd sensul altor anotimpuri. * Cel mai greu pentru omul care vrea să ajungă foarte sus nu este să învețe zborul ci să se desprindă de cei care îl trag mereu în jos. * Omul care nu-și găsește locul în starea de meditație este omul care fuge de conversațiile cu sufletul său. * Oamenii încep prin ceea ce li se oferă, continuă prin ceea ce înțeleg singuri și sfîrșesc prin ceea ce uită. * Oamenii – ritmicitatea sub dictatul ruinei, aceeași repetiție a verbului a fi. * Oamenii – laitmotivul sarcastic al zilei de azi și de mîine. * Oamenii – piesele de puzzle pe care destinul nu le numără vreodată. * Oamenii – zeii de sticlă, zeii de gheață și zeii de viță de vie. * Omul – homosepiefemeră. * Oamenii – microbii existenței la scară miniaturală. * Oamenii sînt născuți din aceeași țărînă, praful aruncat în ochii existenței. * Oamenii – dispersia luminii în picăturile de sînge, radiații ale aceluiași spectru divin. * Oamenii – studiul continuu al disecției pe propriul creier, sub protecția unei iubiri iluzorii. * Oamenii – marionetele războiului in vitro, sclavii propriului coșmar. * Oamenii – zeii plăcerii, zeii durerii și zeii facerii lumi, zeii ce au știrbit divina comedie. * Oamenii – crucile vii dintre cer și pămînt. * Oamenii sînt imobilizați în cărucioare cu patru anotimpuri. * Oamenii – miliardele de clone născute din același cuvînt, purtînd același război de menținere a propriei identități. * Oamenii – contrabandiștii de suflete peste granițele unui sărut. * Oamenii se caută unii pe alții prin iubire, așa cum și sufletul își caută gura din care s-a născut. * Oamenii – călătorii clandestini din visurile cu destinația: fericire. * Oamenii sînt oglinzi pentru imagini și cuvinte, dar și ecouri pentru gîndurile cele mai profunde. * Oamenii – orfanii incertitudinii aruncați la pubela unei lumi dogmatice. * Oamenii – zeii captivi în lagărul perpetuării. * Oamenii – căutătorii de comori printre tainele acestei vieți. * Omul – ființa în lesa destinului. * Oamenii – exploratorii atingerilor staționate prin gările trupurilor fremătînde. *
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate