eu cred că romantismul a început cu novalis
cu floare-albastră culeasă de pe stânci metafizice
în poeme metafizice față de care ziua își cere iertare
ajung în curând la limanuri cu lampioane aprinse de corbi
luna se curbează după valuri
și pleacă în eter ca muza autumnală
lăsându-ți amintire doar trupul desfrunzit
poezia acționează ca marea barieră de corali
după ce ți-ai pierdut sfera pe jumătate
și ai nevoie de o altă jumătate din viață
să repari parâma ruptă de pe vasul de aur
lenea din adâncuri tresare sapiențial
și se rupe cu furia somnambulului
pentru moment urci pe piedestalul fluorescent al dezmărginirii
viața este citită printre rânduri sibiline
și adevărul se află în respirația grea ca mugetul mării
din scoicile risipite pentru culegătorii de alge
așteptând să dezgroape o fericire cum n-a mai fost alta
în lumina viforoasă mesteceni esenieni își leapădă coaja
și în vieți nemuritoare conservă memoria neasasină a lumii