Tu și eu prin dragoste. Este taina noastră și nimeni nu ne-o poate lua, indiferent câți „binevoitori" vor răsări ca ciupercile după ploaie. Știi ceva? Numele tău poate fi oricare, imaginația mea zburdă, este gândul unui îndrăgostit de femeie, de minunea ce mă face atât de fericit! Dacă nu ar fi existat femeia... nu eram. Nu puteam să scriu și să fiu atât de romantic și de sensibil când doar mă gândesc la ea. Ce poate fi mai minunat decât pielea ei catifelată, mirosul ei unic, dăruirea ei pentru bărbatul iubit! Însăși femeia! Mai fac un pas și în nebunia mea de om cu... minte, alerg în noapte pentru o îmbrățișare, pentru un cuvânt, pentru vise. Mai dau o pagină din viața mea și fanteziile mi se opresc în cele mai superbe trăiri. Una a mea, una a ta, unica noastră viață.
Știu că și tu mă iubești, în felul tău. Undeva în sufletul alb este un alt bărbat și singura mea speranță este iubirea sufletească. Iubirea carnală își „demolează mama". Îmi doresc o noapte de iubire cât o viață, dar trupul tău este dăruit și eu nu l-aș putea întina pentru nimic în lume. Te iubesc prea mult ca să te pierd. Te vreau enorm ca să pot îndura să te văd suferind din cauza uni bărbat. Asta nu acum, poate mai târziu, sau poate niciodată. Îmi doresc să te iubească așa cum îl iubești, dar îngerul meu, deschide-ți aripile, deschide larg ochii și privește cu ei, nu cu ochii sufletului. Dorința mea este una singură. Să fii fericită și în acest fel eu pot respira prin tine. Te vreau împlinită, nu bucățele din tine, din ieri, din mâine, din azi, poate din totdeauna...
Arar! Sunt atât de ieri. Poate aș putea fi și mâine în preajma ta. Uneori mă apropii, alteori mă îndepărtezi, câteodată îți simt respirația într-o reluare a unui sărut magnific. De la acel sărut a plecat dorința de a te iubi. De ce mi-am uitat sărutul pe tine? Nici eu nu pot să spun, dar ești de undeva din visele mele cu femei iubite, cu două jumătăți într-un întreg, cu un final fericit. Încerc să nu mă apropii prea tare de simțirea ta în momentul dorinței. Îmi fac ordine în camera de oaspeți și îți dăruiesc cel mai frumos fotoliu, împletit din sărutul meu, șuvițele de păr și corsetul viselor ce ne-au așteptat cu buchete de flori. Unde ai fost până acum? În ce colivie ai plâns? În ce zbor ai avut aripile frânte? În ce viitor îmi pot apropia sărutul de fruntea unei posibile logodne a viselor? Unul în care invitația mea nu va fi regăsită niciodată. Poate într-o noapte de septembrie, în care tu auzi cum plânge seara în brațele pline cu trandafiri galbeni...
Este ora 14, 14 minute, 14 secunde și închid ochii. Te „văd" lângă o florărie cumpărând-ți trandafiri. Galbeni. Pașii tăi acompaniază cadența inimii mele și mergem liniștiți către casă. Un popas la o altă trecere. De pietoni, bineînțeles. Cum este culoarea? Rămâne neschimbată. Privesc peste umăr și văd în preajma mea atâta liniște a tăcerilor din vinerea unei săptămâni de iubire. Cuprind fiecare adiere a parfumului tău și o păstrez pentru zilele ce urmează să mă conducă către o decizie. E doar alegerea ta. O alegere dintr-o imensă câmpie. E câmpia plină de maci și aș vrea să-l vezi pe cel care te-ar putea „îmbăta" cu tăria mirosului și a culorii. Se deschide iubirea și văd imaginea iubitei mele, oriunde merg la braț am cântecul ei, cântecul iubirii. Poate vom fi cândva pe același portativ, portativul nopții noastre, undeva unde doar noi și noaptea să dansăm. Lumânări vii să ne deseneze jocul dragostei pe trupurile flămânde după iubire...