Prima zi de august și primul gând pleacă către tine, femeie misterioasă. Te revăd în liniștea unei cafele de la masa „noastră", undeva atât de aproape de mine. Aseară aș fi vrut să te am în brațe. Eram în preajma ta. Distanța mică mă copleșea. Am fost atât de aproape de tine dar trebuie să păstrez distanța, deși îmi doresc atingerea buzelor tale, a trupului pe care nu l-am putut săruta cu setea și... pofta flămândului de tine. Tu erai acolo, lângă cel pe care nu l-ai iubit niciodată, cu gândul la cel pe care crezi că-l iubești, dar știu că nu ți-ai găsit încă adevărata iubire. Te simt în tot ce faci, vorbele tale îmi vindecă toate rănile trecutului, deși prezentul meu, dependent de tine, ar trebui să „spună" altceva. Îl auzi?
Îl vezi? Este prezentul unui bărbat ce trăiește drama unei pasări ce seamănă cu tine, închisă într-o colivie, deși mai ai încă o aripă cu care ai putea să zbori până la cheia ce ți-ar da libertatea. Unde ai fost, unde ai umblat și de ce ai plâns fără a fi auzită? S-a întristat cerul și în gândul tău a apărut, acum ce-i drept, curcubeul. Poate de el aveai nevoie, așa cum fiecare picătură de ploaie are nevoie de mângâierea ta. Deși nu te pot atinge îmi imaginez atingerea. Este asemenea unui mugur care mă salvează, mă răsfață atunci când plâng în hohote. Și am dreptul să plâng. De ce să nu plâng? De ce să merg în rând cu toată lumea? De ce să nu te iubesc? De ce să te iubesc? Pentru că tu ai găsit cheia...
Undeva sub streașina din dreptul camerei de oaspeți era și lacătul ruginit, ce încă putea fi descuiat de cheia agățată ca un cercel în anotimpurile existenței. Deasupra trupului meu șuvițe din părul tău desenau lumini și umbre, trăiri și vise ce alergau să culeagă margarete într-un buchet cu flori de "nu mă uita". Parcă aievea mă vedeam alergând undeva unde parcă am mai fost, numai cu tine, liană sălbatică. Mâinile mele îți adunau durabile atingeri, buzele îți desenau conturul unei inimi, iar bătăile ei, din ce în ce mai puternice, acompaniau cele mai frumoase versuri pe care ți le dăruiesc. Te-am căutat iubire și poate că acum ți-am dat un nume, ți-am pus în brațe rămasul meu de viață. Întindem mâinile și ne prindem în cea mai frumoasă horă. Hora bucuriei unei vieți fericite ce se tot căuta printre atâtea neîmpliniri, dar s-a găsit în ea însăși...
M-am regăsit în singura femeie pe care o iubesc, poate fi femeia ultimă. Ea iubește un alt bărbat dar asta nu înseamnă că cineva sau ceva mă poate opri să nu o aștept ca pe cea mai dragă ființă de pe acest drum, acela al mersului în picioare. Nu voi îngenunchea, dar te voi aștepta cu brațele pline de flori, femeia mea din vis. O floare albă, o floare galbenă, o iubire verde. Ce poate fi în sufletul meu atunci când știu că femeia pe care o iubesc se dăruiește unui alt bărbat? O întrebare "nebună", așa cum este iubirea mea, o întrebare la care nu pot să răspund. Poate vei răspunde... tu. Poate îmi voi ridica privirea către tine și vor vorbi tăcerile mele. Atunci când vei înțelege vei alerga către mine și buzele noastre se vor "zdrobi" în cea mai frumoasă seară a unui anotimp. Anotimpul dragostei noastre.