cum răsuflai în părul meu tăcut nevăzut de nimeni privirea îngăduitoare cu care-ți dădeai ghes era singuru-ți martor furiș stai puțin mai era și zidul pe care scrijelisei demult abia se mai cunoștea totul se justifică atunci când o faci pentru marele bine al celuilalt

mă citeai pagină cu pagină între ele mai ucideai un vis recurent îți ștergeai meticulos mâinile îți inspectai unghiile să nu rămână hemoglobină pe arătător apoi te întorceai la mine aveai multă treabă doamne cât de uitată poți fi femeie și lucrai neobosit la fiecare pagină nouă contemplai cu o mină îngrijorată proiectul tău minunat pentru marele bine al celuilalt îndreptai colțurile cu puțină salivă suflai puțină viață fără de moarte peste mine și multă viață fără de tine

în igluul tău de zahăr se făcuse cald paginile ni se lipeau una de cealaltă povestea nu mai avea coerență localnicii se îngrămădiseră în gura spartă las-o n-o mai chinui ziceau nu vezi dacă nu poate ea singură cum ai să poți tu trebuie să poată singură altfel nu înseamnă nimic le-ai aruncat o privire mieroasă încetați e de datoria mea

dimineață m-au găsit ferfeniță îți adunasei igluul cubuleț după cubuleț și plecasei din mine rămăseseră două cuvinte indescifrabile legate cu cratimă au chemat vraciul să facă lumină a fost sacrificată o pisică tărcată cu ochii neasemănători din ea s-au scurs toate iluziile mele pe caldarâmul orașului părăsit o fetiță a băgat degetul și m-a gustat

are prea multă ciclicitate iar ai greșit