De-o veșnicie nu ți-am mai scris... Tu m-ai învățat pragmatismul... una era să-ți scriu aici și cu totul altceva e să-ți scriu Dincolo... nu neg posibilitatea unei comunicări a materiei... sunt convinsă doar că eu nu cunosc elementele esențiale ale unei asemenea comunicări. Să facem literatură.. haida-de... când vreodată am scris eu după regulile și doctrinele cuiva? Nu neg, la ultima noastră întâlnire ți-am spus că eu cred în spiritul dumitale uriaș, nu știu de ce am spus asta... știu că nu spun niciodată nimic fără acoperire... și totuși, de unde să te iau, pe ce cale să apuc, unde să te caut.... fiindcă nici singură nu pot tăinui... semăn cu Toma Necredinciosul... trebuie să văd, să aud, să pipăi ca să exclam că există ceva dincolo de dorința mea de a exista ceva... În ce postură ingrată m-ai lăsat... Doar cu tine puteam tăinui ca și cu Dumnezeu... ți-auzeam gândurile, îți înțelegeam sentimentele și la rândul tău știsi că nu băzmeam în clipele noastre de taină... Păgână nici pragul bisericii nu l-am mai trecut de la plecarea ta... vorbesc cu Dumnezeu rar și atunci îl rog să mă ajute să mă iert pentru a avea măsura săți iert pe ceilalți... inclusiv pe tine, plecatul definitiv.