poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-09-02 | |
Aceeași mașină și, probabil, același șofer cu care am venit de la aeroport.
După cum se încovoaie cu cele două valize mari în mână ar putea fi el. La fel de tăcut, nu scoate un sunet tot drumul, 150 km din Yanhua până în ușa hotelului din Beijing. Noi, cei trei călători din spatele lui, suntem gălăgioși. Matias sare peste banchetele jupuite sau se bagă pe dedesubt, ne dă bomboane din cutiuța lui cu bunătăți și vrea să-l aplaudăm pentru generozitate. Irina îi cântă „como cinco dedos de una mano”. Hotel Ariva, Beijingul de vest, districtul Haidian. Arhitectură Inglass. Prima stupefacție, de o parte și de alta a imensei uși rotative de tip Besam, două cariatide drapate în veșmânt auriu, de fapt poleite de sus pâna jos, țin deasupra capului căte un vas auriu, din care se ridică și se împletesc într-o boltă clematide roșii, din plastic. Nu-i decât o altă provocare. Te simți obligat să accepți în mare viteză alăturări nefirești...dragoni Long fioroși, din ipsos, cu colții ciobiți si cu funde roșii, prăfuite, asezați domestic, în fața restaurantelor. Sau aceste cariatide de bazar în fațada unei clădiri din sticlă și oțel, demnă de mileniul trei. Un apus frumos înroșește pereții camerei de la etajul 16. Într-un părculeț de lângă hotel, printre magnolii înfloriți, o tufă de forsiția galben. Cea mai frumoasă culoare de pe pământ, poate pentru că îmi amintește de trotuarul din Dristor sau de grădina celor doi evrei bătrâni, de acasă. Soarele a căzut dintr-o dată dincolo de orizont. Un cerc roșu, perfect, apărut de nicăieri și dispărând într-o clipă. Am crezut că e o lună plină și am privit cealaltă parte a cerului. Acolo nimic. Irina se aruncă de sus în mijlocul patului, mai sare de cîteva ori, cum făcea în copilărie cînd încerca arcurile, mi se strînge inima și mă tem să n-o doară capul. Ea râde. Valizele una peste alta, pe unde am găsit loc, jucăriile lui Matias răsturnate lângă fereastră, ne lungim fiecare în patul ei și pentru câteva clipe simt o bucurie neașteptată și nepotrivită, ca după o călătorie lungă și istovitoare, la capătul căreia te așteaptă o vacanță lipsită de griji. -Să recapitulăm, o aud pe Irinel. Suntem în Capitala Nordului, într-o cameră de hotel la ultimul etaj, cu ferestre către Palatul de vară, aproape de Orașul Interzis, la doi pași de Universitate. De mâine dimineață, de la prima oră, suntem turiști! Am zis! Două-trei zile va fi bine, apoi o să-mi fie rău până pe la prânz, din cauză de chimio, deci n-avem timp de pierdut, hai să ne facem planuri. Ce-mi mai place să fac planuri! -Dar sunt un turist deplorabil, îndrăznesc cu jumătate de gură. O să plouă, așa spune weather channel. Stăm în cameră, storurile trase, pe Irina o doare capul. Pentru ca Matias să stea cuminte și să fie liniște, împrăstii pe mochetă betișoarele pentru urechi, le culegem unul câte unul și le așezăm frumos la loc în cutia lor...apoi iar le imprăștii și iar le adunăm. Duc degetul la buze...sssst! mama doarme, jocul de-a liniștea îi place lui Matias. Desfac o portocală, Matias ia castronelul cu feliile zemoase pe genunchi. Privindu-l cum își îndeasă feliile în gură, șezând încălțat în mijlocul patului, și cum zeama de portocale îi curge pe mână până la cot, și îi udă hainele, deodată plâng. Matias duce degetul la buze...sssst! și zâmbește, eu plâng neauzit, e liniște.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate