Are niște ochi albaștri care te pătrund până în străfundul inimii, acolo unde stau pitite cele mai ascunse taine ale ființei tale. Și știi că te-a citit, că știe totul despre tine și simti cum fiecare celulă a corpului tău e vie , are viața în ea, simti că ești viu. Deși e îmbrăcat în straie vechi și curate , la prima vedere pare a fi un boschetar. Este blând și bun și totodată conștient de efectul ce-l are asupra ta. Este omul cu porumbeii.
Cine este el? E un bărbat fără vârstă, poate avea 50 de ani sau chiar 70, dar ce contează? Desi pare bătrân, e tânar. Îl poți vedea în fiecare zi, în preajma statuii Matei Corvin din centrul orasului, aproape de catedrala catolică, hrănind porumbeii. L-am urmărit de multe ori, am contemplat cu o bucurie de nedescris această îndelednicire a lui, în care, într-o comuniune perfectă, într-o interconectare magică cu aceștia, le dădea grăunțe de porumb. Ei, porumbeii, i se urcau pe umeri, pe cap, îi dădeau onorul, chiar sunt convinsă de acest lucru, pentru că i-am văzut de multe ori cum se ridicau ușor în zbor la nivelul pieptului lui, fâlfâind din aripi menținându-se în această poziție, uneori chiar două-trei minute.
Apoi se pornea spre stația de autobus dintr-o alta piață , iar porumbeii îl conduceau în zbor sau pe jos, mergand pe lângă picioarele lui. Când traversa vreo stradă, porumbeii zburau toți și îl așteptau pe partea opusă.
În piața unde le duce de mâncare, este situată una din parcările mari ale Clujului și este cunoscut de cei care-și parchează mașinile acolo. Aceștia mereu îi dau bani să cumpere graunțe porumbeilor, știind că el oricum merge zilnic și se aprovizionează cu hrană pentru ei la piața agoalimentară.
Într-o zi, un amic întâlnit în oraș îmi spune că ”prietenul meu” cu porumbeii e în piața. Toți prietenii mei știu de simpatia mea pentru acest om și fiind aproape, am plecat să-l căutăm.
Avea chef de vorbă bătrânul. Amicul meu i-a dat ceva bani să cumpere mancare la porumbei, iar eu i-am dat o suta de mii ( 10 lei de acum) deși știam că erau ultimii bani ce-i aveam în portmoneu. S-a uitat lung la mine și mi-a zis: ”ține banii pentru copiii tăi, pe aici vin aștia cu jeep-urile și îmi dau ei, că-s bisnițari și au de unde.
Vă rog, i-am zis, luați-i și cumparați din partea mea graunțe, apoi spuneți-le porumbeilor că-s de la mine. M-a pătruns din nou cu privirea și mi-a zis : ”ei știu asta “, iar eu am fost convinsa că e adevarat, până-n măduva oaselor. Apoi mi-a luat mâna în mâna lui, mi-a umplut palma cu graunțe, a fluierat ușor și mi-a zis încetișor : - ține palma deschisă, asta e din partea lor. Nu am înțeles în prima clipă ce se întamplă, ce înseamnă asta, dar imediat la un alt fluierat ușor toți porumbeii din piata(50, 100, poate mai multi), într-o ordine desăvârșită, așteptând la rand, a venit fiecare, a luat cate un graunte și a zburat mai departe, pana ce n-a mai ramas nimic în palma mea. Ce bucurie, ce ordine, ce asculare! Ce minunat poate să-și folosească omul puterea când vrea. Poate că și noi oamenii doar atât avem de făcut, să dăm ascultare divinității prin sufletul nostru și asemeni porumbeilor, vom primi totul pe palme.
Am fost foarte fericită în ziua aceea pentru că știam că aceasta e normalitatea, o interconectare armonioasa a omului cu natura. Am văzut că se poate și, cu siguranță, dacă vrem și dorim o sa reușim să patrundem în acea normalitate. Pare nebun comparativ cu ”normalitatea celorlalți” deși toți cei care-l cunosc sau sunt prin preajma lui, chiar din întâmplare, simt prezența lui ca o adiere de pace și liniște.
Ce energii minunate și câtă iubire aduce acest Om Clujului, poate nu o să știm niciodată. El e un anonim , e doar ”omul cu porumbeii”.