Mă întreb adesea cum se construiește nimicul?
Cât efort este necesar pentru a realiza un nimic?
Ce construcție savantă trebuie încropită pentru a te apropia de ideea de absolut în nimic?
Dacă nimicul poate fi cuantificat adunând , scăzând , înmulțind ori împărțind ceva la altceva, sau, după epuizarea tuturor variantelor și a combinațiilor dintre ele, la sine însuși, sau la infinitul interior?
De câtă măiestrie și implicare, consum de energie, îndatorări și speranțe, visuri și nopți nedormite, este nevoie pentru a încropi ceva care să poată fi interpretat ca nimic?
Cum arată persoanele capabile de performanță în acest misterios, discret, intim și banal în același timp, domeniu?
Cât de complicat este să își dozeze eforturile în acest scop?
Cum le poți deosebii de cele cu scop precis și agendă ordonată ce se agită amețitor în furnicarul înconjurător pentru a încerca să le convingi să demonstreze cum fac aceasta?
Oare nu acesta este secretul care guvernează ființele umane, constituind izvorul tuturor angoaselor existențiale?
Credința că oamenii, personaje implicate total în acest proces, din care se ridică fuioarele aburilor efortului inutil depus, între zori și crepuscul, sunt greu de convins să participe la un experiment care să ofere răspuns acestei serii de întrebări, poate constitui unul dintre obiectivele care să te scoată din rândul lor oferindu-ți oportunitatea visată pentru a te ordona, de a-ți liniștii temerile proprii, extrăgându-te din coșmarul ce pare fără de sfârșit, în care imobilismul te păstrează prizonier pentru vecie.

Atitudinea celui ce nu face nimic este marcată de dorința de a face public efortul său supraomenesc în a irosi, a desființa, a combate aprobând și de a accepta combătând, impunând condiții de neacceptat opiniilor contrare intențiilor sale, exprimate apăsat, rotacizând adesea, dorrrind să puncteze, îngrrroșând rrreperrrele logicii sale, evidențiind prrrofunzimea întunerrricului din strrrăfundul crrreerrrului său comprrrimat la maxim.
Mângâierile aerului cu gesturi largi de balerini aflați în vârtejul piruetelor, sau de lovire cu gesturi scurte și ferme, ca ale cioplitorilor în gheață , făcute de maeștrii ai dizertațiilor pe orice temă, a devenit sinonimul dirijatului simfoniei dezastrului, pe care corul aprobatorilor o urmăresc transfigurați de plăcere, atenți pentru a pricepe sensurile ascunse sub covorul vorbelor.
Nimicul poate fi asemuit cu găurile negre din univers ce absorb tot ce le stă în cale, comprimând de-a valma evenimente , persoane , biografii, energii și resurse, acoperindu-le la sfârșit cu mantia invizibilă a haosului.
Magicienii vorbelor fără sens o aruncă grațios, cu gesturi repetate în fața oglinzii din baie, spre a desăvârși confuzia și mirarea asistenței..
Surâsul tâmp, dar sugerând victoria , ca degetele mâinii ridicate în spatele colegilor ce ocupau primul rând în pozele de grup ale copilăriei , iar mai târziu ca mijlociul ținut în afara geamului lăsat al Mercedesului, aflat în depășire neregulamentară, îndreptat spre cei lăsați în urmă, însoțește graba celui aflat în plin efort de realizare a obiectivului propus.
Mult visatul nimic se naște astfel transmis de la unul la altul ca răspuns adresat din priviri către cei din jur la întrebarea : ce ai înțeles ?
Propagat ca o adiere purtând un miros neplăcut pătrunde în golul din sufletul celor ce doresc să îl umple măcar cu o speranță.
Abia atunci când golul din suflet se umple cu sensul răspunsului primit la întrebare, nimicul se apropie de forma sa desăvârșită producând simptomul de greață ce îl desăvârșește.

Ostenit de efortul depus cu împletirea gândurilor deschid ochii privind cerul. Cobor încet privirea spre furnicarul zgomotos care mă împresoară și realizez că, în timp ce zgomotoasa gelatină se agită împresurându-mă, sunt singurul element imobil.
O avalanșă de întrebări se răstoarnă peste mine înlocuindu-le pe cele cărora credeam că le-am dezlegat tâlcul.
Abandonez visarea și mă pierd grăbit în șuvoiul ce curge spre toate direcțiile, ca un pai pe suprafața agitată a unui fluviu ce curge năvalnic spre a mă risipii în delta lui calmă dinaintea vărsării în ocean.
Ocean al nopții și visăriii, al infinitului și uitării.