poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-12-26 | |
Se scutură amintirile precum crengile de brad îmbrăcate în albul liniștii și al măreției. Câteva păsări îmi zboară, din ram în ram, hârjonindu-se, oprindu-se apoi pentru clipe de iubire desfătătoare. Trec pe sub tâmplele mele ca pe sub streșini de gânduri. Eu le simt asemeni unei încărcături de ani în care tristețea nu a lipsit iar bucuria a trecut în fugă, amăgindu-mă.
Copilul de odinioară zburdă prin suflet ca un armăsar în libertate. Și dimprejur, imaculatul orbitor încrustează retina cu unghiile unui soare care scrâșnește de prezent și de trecut. Urmele potcoavelor timpului, zăngănind metalic, sunt pecetluite pe inimă și doar culoarea sângelui contrastează cu rugina încremenită în interstiții. Crucile de cetină se clatină ușor, presimt sub ele șoaptele, cuvintele care nu se mai rostesc, doar vâslesc printre valurile memoriei mele, împotriva curenților pierderii definitive a multor aduceri-aminte care lunecă precum un cortegiu de candele aprinse, pe râul veșniciei. Mă colindă toate acele chipuri, din ce în ce mai depărtate, mai confuze privirii dinlăuntru, dar care păstrează aura întocmai sfinților, neprihăniților – protectori ai sufletelor noastre fragile, fisurate de apăsările lumești. Dintre toate, unul îmi întinde un caiet obișnuit ca înfățișare, dar deosebit prin conținutul său. Un imbold pornit dintr-un loc știut numai de mine mă determină să întind mâna dreaptă, să prind obiectul miraculos și să citesc ceea ce este scris pe coperta nisipie, ușor deteriorată de trecere: Prof. Nic. Popescu-Meriș Zare și Zbor (versuri) Răsfoiesc, cu un tremur pe care nici măcar nu mă străduiesc a-l potoli, fiindcă simt că răscoală întreaga ființă dinaintea unor vremi aproape șterse și constat că ele îmi sunt atât de dragi, de aceea, mă așez în fotoliu și mă închid în universul neuitării, părăsind prezentul… De vorbă cu moș Crăciun Norii-au prins din nou să cearnă jucăușii fulgi de vată… Sărbătorile de iarnă vin cu fostul de-altădată. Moș cu traista seculară înfiripă scări de gheață, și pe ele se coboară, bradului să-i dea viață. Tot șiret și-acum! Din carte strigă nume după nume darurile și le-mparte celor consemnați anume. Că te-aduce-a vremii roată orișicine înțelege, dar de ce-mparți traista toată numai la bogați, moșnege? Sînt atîți copii prin țară care-așteaptă-n van minunea, deși scară după scară n-au curmat cu rugăciunea! Prea le-mparți numai de-afară flori de gheață pe la geamuri… Fii mai generos diseară: dă-le-un fleac din cele daruri! Te miri ce și lor le lasă, fericiți să poată spune c-au găsit, în zori, pe masă, un covrig cu trei alune! Iată ce scria bunicul meu în timpuri care, în mintea mea, începuseră să se destrame ca o haină mâncată de molii. El este moșul care a venit la mine, acum când mă așteptam cel mai puțin ca cineva să-mi treacă pragul, când ursul și steaua și sorcova și coșul cu mere, nuci și colăcei, de altădată, au rămas un praf de amintiri... (26 dec. 2010)
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate