Duminică. Timp schimbător. C. a făcut ordine în căsuța noastră modestă. Ne-am iubit în mijlocul zilei ca și cum eram eroii unui amantlâc incandescent sexual, am povestit, am dansat pe muzica Mădălinei Manole, pe care o ascultam cu plăcere în tinerețe cu Fată dragă nu fii tristă! Suntem fericiți. Parcă am fi în luna de miere de care nu am avut parte la timpul potrivit. Îi citesc pasaje din Jurnal. Apreciează cursivitatea textului, dar vechile resentimente, determinate de situațiile conflictuale de la Brezoi, din tinerețe și atitudinea mea reconciliantă între familie și iubită, generează acuze suspicioase pe care le-am auzit de zeci de ori și care mă indispun.
Este reconfortant astăzi, nu am alte obligații, mă pot relaxa: jurnal, muzică, trăncăneală. Îmi mai trag sufletul, îmi încarc bateriile.

D. s-a întors din Elveția și Franța. A fost într-o stațiune în Alpii Francezi lângă Chamonix. Încă este sub impresia peisajelor alpestre, al cabanelor din lemn amenajate ca în povești și al stilului nestresant de viață. Discuții cât de cât agitate pe tema locuințelor. Prețul a crescut în urma demarării programului Prima Casa. Deocamdată multă incertitudine din partea băncilor.

Miru este la Cluj Napoca, într-un fel de tabără studențească. Mă surprinde să aflu că are un program cazon, greu digerabil, de neînchipuit din partea unor universitari cât de cât luminați. O consolăm, are posibilitatea să se acomodeze cu viața de studentă.

Vânzoleală în mediul academic. Învățământul la distanță de la Spiru Haret nu mai este recunoscut de Ministerul Educației. Afacerea atinsese proporții colosale, este a doua Universitate din lume ca număr de studenți, o Universitate în care s-au aciuat numeroși brontozauri ai epocii de aur. Pe ce loc va fi oare ca rezultate științifice? Absolvenții acestui an au fost dați afară din sălile de examen de către jandarmi. Sunt desgustat, așazisă lume academică nu atârnă prea greu , comparativ cu lumea de rând.

,,Arta este un excelent client al diavolului,, , afirmație a criticului argentinian Saul Yurchievici , descoperită într-un articol din Arca ( revista arădeană a împlinit 20 de ani , la mai mare! Liviu Antonesei o caracterizează: sobrietate, eleganță, modernitate!). Este o afirmație care mă tulbură, dar în același timp îmi dă senzația că sunt la un capăt de drum, că sunt posesorul unui adevăr universal esențial, pe care îl căutam cu un sentiment de vinovăție, întocmai unui condamnat ce plătește pentru o vină colectivă. Spusa lui Yurchievici îmi decodează într-un fel cifrul literaturii contemporane. De câte ori întâlnesc un pasaj axiomatic de acest gen, mă simt împlinit, eliberat de povara unei sarcini confuze și am senzația îngurcitării unui prânz copios. Din păcate senzația aceasta mă încearcă destul de rar.

Un diplomat s-a dat în stambă la Consulatul din Chișinău, hârjoneală erotică cu angajate tinerele.


Criza economică a devenit cu adevărat criză, pecuniar mă atinge. Pentru prima dată de când mă omor cu dăscălia nu ne-am luat banii pentru toată perioada vacanței de vară. La corectură, la Bac, am fost plătiți foarte prost, o ciosvârtă aruncată ca să ne închidă gura, nu am mai fost plătit ca președinte al comisiilor de admitere.
Statul se împrumută săptămânal la bănci plătind dobânzi bine crescute. Nu înțeleg scopul și demersul, statul s-a împrumutat la FMI pentru a stabiliza sistemul bancar și acesta în schimb taxează binefăcătorul fără milă. S-au suspendat primele de vacanță pentru funcționarii publicii, parlamentarii și le-au îndesat însă în teșcherele. De unde oare ideea absurdă, total nedemocratică, conform căreia guvernanții și parlamentarii trebuie să beneficieze de bonusuri de la Stat, bonusuri la care alți consemeni se uită ca vulpea la cașcaval ? Criză, criză dar nici un ales nu a renunțat la mobil, mașină personală, diurnă , deplasări în străinătate, salariu astronomic, suportate de contribuabil. Capitalul are o dilemă : guvernanții ne amenință cu o criză apocaliptică dar averile lor cresc constant. Nici chestia asta nu o înțeleg, dacă reușesc să își administreze cu succes afacerile proprii de ce oare nu reușesc același lucru și cu averea noastră comună?
Simplu, economic nu este posibil. Ori faci avere pentru Þară ori o faci pentru tine. Ei, au ales. Spor la treabă băieți. Conturi, acțiuni, bijuterii, tablouri…..încercați și cu afaceri imobiliare pe Lună, americanii vor relua în curând cursele spațiale spre singurul satelit natural al Terrei.

Magistrații s-au înfoiat puțin și l-au amendat pe ministrul finanțelor fiindcă le-a tăiat discreționar sporurile. Nu mă ascund după trestie, dar nu le plângeam de milă, însă guvernanții de serviciu nu înțeleg că decizia bunului plac nu o mai acceptăm, comunismul ne-a ajuns, democrație înseamnă consens și respect, nicidecum dispreț .

Apropo, următorul pasaj din Bastionul cruzimii al lui Marius Oprea citat de brașoveanul Ghe. Lazea în File din istoria ,, calului nărăvaș,, este argumentul irefutabil ce susține atitudinea mea incriminatorie iremediabil față de comunism :
Aurel Florian își amintește cum a fost ucis colegul său de celulă, Ion Þintaru, în 1950, după ce securiștii l-au transformat în calul lor de bătaie:
Ce nu i-au făcut? I-au smuls unghiile, l-au bătut la testicule, l-au ars cu țigara. Odată l-au adus șiroind de sânge pe picioare, de se făceau băoltoace: i-au găurit pulpele cu cuțitul și i-au băgat sare în rănile deschise. Zilnic îl luau, îi prindeau mâinile cu cătușe, și îl legau de picioare, apoi îi treceau printre mîini și picioare o rangă, pe care o așezau între două birouri. Așa spânzurat, îl băteau până la leșin, era clar că nu va rezista mult. Trecuse puțin peste o săptămână de la arestare și corpul lui era tot o rană... Într-o noapte, l-au luat din nou și a fost pentru ultima oară. Am aflat că, beți fiind, securiștii i-au deschis un testicul cu cuțitul și i-au băgat sare înăuntru și apoi l-au bătut până l-au ucis.

Parafrazându-l pe Noica , am putea să ne rugăm pentru fratele…aici apare dilema, pentru fratele Ion sau pentru mântuirea sufletelor haine ale bestiilor comuniste, care l-au torturat și l-au ucis.
Să nu uităm ! aveam această datorie, dar să nu urâm fiindcă ura este un sentiment al neputinței, să ne rugăm pentru mântuirea lor, victime și călăi, pentru mântuirea noasatră.

Întrerup notarea ideilor. La radio, monolog Toma Caragiu, talent incontestabil…. Ton, ton, semiton…septima mixolidică, etc. C. mă invită la masă:
- Șefu( urăsc subînțelesul acestui cuvânt), masa este servită! Gyury, să nu întârzii! Nu se leagă de jurnal, răsuflu ușurat.

Editura Polirom( prind știrea din zbor, de la radio) pregătește tipărirea operei lui Valeriu Anania. Operă literară de colecție, indiscutabil, omul însă are carențele sale, ca mulți alți scriitori de altfel. Ce să-i faci nu vremurile sunt sub om, ci bietul om sub cârma vremii, răzbește fiecare cum poate! Oare asta să ne fie calea ?

Citit din Arca fragmente de jurnal: Jurnal și contrajurnal parizian(XX) al omului de litere arădean Ghe. Mocuța și Proza-jurnal ,,Tempi Passati,, de Radu Ciobanu. Însemnările primului îmi transferă o stare de disconfort determinată de situația autorului, aflat după câte înțeleg după un tratament de nedorit cu citostatice. Informații de la o recepție a Ambasadei din Paris la care au participat mai mulți scriitori români sau originari din România : Dan Lungu… un moldovean amiabil, Matei Vișniec… tip sobru și comunicativ, Mircea Cărtărescu , …mereu obsedat de Bucureștiul lui imens, fără stil, Ana Blandiana .. scrie autografe, Gabriela Adameșteanu…face o mulțime de poze, Agop( Agopian) , care îi aduce volumul Tobit …e sobru și cam suspicios, ce mai, e un dur, Letiția Ilea… își tot mângâie calculatorul cel nou, Dinu Flămând… încadrat de două tipe, traducătoare.
Despre Radu Ciobanu nu știu nimic, îl decodez cât de cât din paginile respective: angoasat, obsedat ca mulți alții de comunism, preocupat de literatură.O apreciere referitoare la Cioran îmi conectează sinapsele:
Curios că în scrisori, în cele către părinți, pe care le-am parcurs până acum, Cioran apare foarte burghez și tandru, sensibil la invitațiile la masă și la mâncăruri, preocupat dacă s-a îngrășat sau nu, anunțându-și cu satisfacție succesele și tușat când îi apare poza în ziar, complet detașat de,,mișcare,, într-un cuvânt, mult mai puțin crâncen și scârbit, cum apare în cărțile sale.Ceea ce-mi confirmă bănuiala mai veche că acolo nu face decât să-și compună poza, elaborându-și minuțios și cu supremă virtuozitate stilistică disperările și nihilismul.

Zâmbesc, D. scrisese ceva de acest gen în liceu, când plictisită de duplicitatea factuală a rășinăreanului s-a rupt de ciorăniile cinice ale lui Cioran, care îi captaseră excesiv atenția în clasa a X-a.

Întotdeauna între autor și opera sa, există discrepanțe, uneori greu de imaginat. Suntem tentați ilogic, să îl comparăm automat cu personajele scrierilor sale, un rudiment agățat ca un bolovan de gâtul unui condamnat la înec. Autorul este un om obișnuit, cu virtuți sau slăbiciuni, vezi Hugo afemeiatul, Beaudlaire alcoolicul, Rimbaud aventurierul, Boroghs poponarul, Preda complexatul, Sadoveanu versatilul și atâția alții.Opera este cu totul altceva, chiar dacă reflectă oarecum mentalitatea celui în cauză. Este rezultatul unui meșteșugar devotat, care modeleză cu talent literar secvențe de viață, personaje, vehiculează idei, manipulează.