la ceasul opt al dimineții de duminică
am apucat mâinile de bardă,
și mi-am zis cu crucea lipită de buză să îi despic lemnele ce i-au rămas...

și-așa, stătea într-un sicriu cu mutra lui crăpată în bărbie
ce și-o lipea sub sânul meu să îl ridice.
nu aveam bani,
puteam să lingem si pereții de foame până ne transpirau pieile albe
ce se înnegreau numai vara când ne aruncam toată ziua-n râu.

m-am gândit să-i bag în buzunare, așa cum stătea el proptit între
scânduri cu lumina la cap, un pumn de bani, să-i dea lui dumnezeu
când e nevoie...că nu a fost păcat:

Eram copilă și se juca cu mâinile sub fustă.


fugeam la treierat să mă sărute,
să mă smucesc cu tot trupul intr-însul
din care-avea să muște și acum...
de nu l-ar fi lovit
să plece.