Dimineața, în tramvai, azi…
Poate fiindcă e urât afară, primăvara nu mai vine, totul e cenușiu, cumva, mlăștinos. Da, s-ar spune ca e o stare de spirit a mea: dar nu, mă uit și la celalți din jur, la fel de morocănoși și de închiși în sine. Vine controlul – o femeie politicoasă, chiar timidă, își arată legitimația. Un domn așezat se uită circumspect-ostentativ la fotografie, deși controloarea validase legitimația, și a apărut o serie, ceva, pe ecranul aparatului de taxat.
-Nu ești dumneata! nu vă face poze mai ca lumea la serviciu?
-Las, că vor numai salarii..să spui la sindicatul vostru să vă facă poze…
Mă bag în vorbă, nepoftit :
- Vă rog să o lăsați în pace, suntem cu toții amărâți, femeia își face meseria, nu o mai supărați și dumneavoastră…
- Ce te bagi în vorbă, mă? Sau ești la fel ca ea .cobor și nu mai aud injuriile care plouau din urmă…era o femeie între două vârste, și mă “făcea” cum îi venea la gură….
Încep să raționez, în lipsă de altceva mai bun: cum adică, sunt la fel ca ea? Da, am reacționat empatic, un om nevinovat era umilit, da, acesta e cuvântul, umilit, și am vrut să redefinesc problema. Știam că nu am niciun noroc, poveste este lungă, dar, pentru voi, o să încep de undeva…de pildă, de la statul corupt și comportamentul oamenilor.
Într-o discuție profesională privind statul corupt, am încercat să…scoatem ce este esențial, ca ofertă a statului pentru cetățeni, așa fel încât să se…prăbușească ideea de stat, din câte mai puține…șuruburi extrase din schelăria numită Statul Român. Am început cu conceptele antropologice și cele legate de valori: nevoia de identificare, siguranță a individului, solidaritate, calitate a vieții..am ajuns repede la drepturi și exercitatea acestora, teama de necunoscut și sporirea predictibilității în viața fiecăruia. Am vorbit apoi despre estetică, frumos, speranță și idealuri…deja nu mai era o discuție focalizată, dar am rămas în mână cu o piesă cu care nu aveam ce face: speranța. Nu eram primii care nu știam, Cutia Pandorei era o metaforă despre speranța care nu are loc în lume, dar, dacă la nivelul siguranței individului statul Român… stătea destul de bine, la capitolele solidaritate umană, predictibilitate și calitatea vieții, era mai mult de analizat. Da, predictibilitatea roadelor educației, care e strâns legată de speranța de a trăi omenește și a munci cu folos pentru tine: dacă înveți bine, ești corect, respecți reguilile și normele sociale, legile, dacă te străduiești să îndeplinești baremele de examen, dacă nu copii, nu minți, nu furi și nu ucizi, ajungi…bine. E o urare de făcut: să ajungeți bine dacă învățați bine – îndoiala mea profundă era chiar în acest loc.

De aici, începe rațiunea, în lipsă de altceva mai bun: de pildă, să dai un tun pe banii publici, să minți, de preferat cât mai multă lume (dormi liniștit…cineva veghează pentru tine), să înșeli, de preferat pe toată lumea (Constituția României), să furi, de preferat…orice și oricât de mult, și să implici în asta suficient de mulți oameni pentru ca furtul să devină lege…mda… iar tu să fii un om de succes, indiferent cât de ticălos și de…nesimțit ai fi.

Capitalul uman…adică ceea ce muncesc oamenii ca să devină oameni și să devină ceea ce merită fiecare…meritocrație și mobilitate socială…un capital slab, deoarece acest capital se măsoară în diplome și certificate de studii (cum se emit?), în competențe și calități individuale care se confruntă pe piața muncii (în ce condiții?), un concurs cu handicap pentru unii și cu trambuline pentru alții…care muncă?

Criza economică, aceea care o fi, ca să nu zic…care este, a scos la iveală criza profundă de valori din societatea noastră. Începând încă din școală, condițiile subestimării potențialului elevilor, de recompensare a fraudei, riscul evaluării în condiții incorecte, recunoașterea greșită a unor competențe inexistente, folosirea greșită a oamenilor, se învață…Învățați, învățați, învățați că trăiți într-o lume în care dacă nu dai din coate, nu ești șmecher, agresiv și intolerant, nu ai niciun noroc; și copiii, silitori, învață – chiar dacă nu vă dați seama, stimați dascăli. Învață așa de bine că voi nu aveți, voi, cei care clădiți posibilitatea ca ei să aibă, că sunteți disprețuiți, fiindcă v-ați pierdut vremea chiar…pentru a ști ceva, nu doar pentrua obține o diplomă care să fie traficată în rețeau nepotismului și a pilelor.Toate acestea eu le-am numit… Constelația Răului. O să încep cu Răul Managerial. Și dacă putem, vom continua - să vedem, se prăbușește Statul Roman, sau mai ține?

Constelația răului managerial

Managementul autoritar: dogmatismul, absolutismul, intoleranța, inflexibilitatea în gândire. Toate acestea denotă mai multe deficiențe de educație managerială, un mediu care a favorizat autoritarismul și lipsa de creativitate, a creat false certitudini, că anumite lucruri se pot interpreta, rezolva și decide numai într-un anumit fel. Aceasta denotă lipsa gaîndirii laterale,a creativității.
1. Dogmatismul
Cei cu o gândire dogmatică, în mod fatal predispuși la aroganță, sunt convinși că un anumit aranjament al informațiilor este dat o dată pentru totdeauna, că anumite concluzii și adevăruri pe care le posedă sunt imuabile, veșnice și de necontestat, uitând că iluzia certitudinii a fost o capcană în care mintea omenească a căzut de nenumărate ori.
2. Aroganța
Nu ideile, concepțiile și părerile sunt o problemă, ci credința oarbă că doar părerile mele, ideile mele și credințele mele sunt cele adevărate. În primul rând, nu trebuie să excludem că și alții gândesc, nu neapărat ca noi, că și alții fac raționamente, folosind informația ce este, teoretic, la îndemâna tuturor, dar nu ajung la aceleași concluzii cu noi.
3.Managementul „porcin” al informației
În căutarea confortului propriu, și cu o empatie redusă, managerul de acest tip caută doar temele, abordările și soluțiile pe care le consideră conforme cu modul său de a gândi, selectând foarte repede și fără scrupule doar ceea ce consideră el valoros. De multe ori, vede valoarea, beștelește angajatul valoros, fură ideea și eventual îl sancționează, plin de ranchiună și invidie, pe cel valoros.