Șomerizarea


Suntem liberi, săraci și singuri.
Suntem liberi să privim fără speranță spre cerul surd și plumburiu, la stoluri nesfârșite de ciori, indiferente și zgomotoase, ce străbat trasee de foame .
Trec sfâșiind liniștea dimineților cu croncănitul lor, ca un râs sinistru și sfidător. Trec spre a se întoarce seara în locurile care pentru ele înseamnă acasă, trăgând brazde întunecate ce par adânci pe norii cenușii ai speranțelor noastre.
Surprind prin punctualitatea cu care își fac apariția zilnică.
Metronomul prezenței lor măsoară vremurile cu un alt ritm decât cel ai inimii liniștite.
E, poate, metronomul angoaselor prin care subconștientul ne ține trează vigilența.
Sub munții de deziluzii, de promisiuni trădate, de iluzii spulberate, în vâltorile adevărurilor trucate, zac iluziile noastre.
Sociologi răbdători analizează cu răceală, pe bază de comandă fermă , cauzele înmulțirii aberațiilor de comportament, lista și procentele acestora, căpătând dimensiuni grotești și de cele mai multe ori eronate.
Motivările sentimentale, preponderente mai ieri în reacțiile subiecților, când steagul alb al progresului continuu flutura zglobiu deasupra capetelor înfierbântate de promisiuni mincinoase, sunt înlocuite de cele cu amprentă cinică generatoare de instabilitate socială.
Adevărul dureros și hâd, din spatele cortinei, ce acoperea scena, de pe care super managerii politici, maeștri ai imposturii, au scos din pălăriile magice subtilizate de la circ, eșarfele mincinoase și elemente de butaforie ieftină, încărcate cu imagini dintr-o irealitate mirifică, răsturnată peste noi ca tortul de frișcă în gagurile din filmele mute.
Descrierea situației, în acompaniament de aplauze și penibile scandări a conținut în final distrugătorul: dacă!
Acoperit de entuziasmul apoteotic acest: dacă, a fost cheia ce a desfăcut lacătul nenorocirilor, lăsând ca lava deznădejdiei să acopere plutele disperării de care eram agățați toți. Acel dacă a motivat și întoarcerea cu o sută opt zeci de grade a sensului în care alergam să vedem iluzoria luminiță de la capătul tunelului fără sfârșit.
Ce a urmat după aceea ? Batjocura, umilința, nesiguranța, iar cinismul a spulberat echilibrele consacrate.
Minciuna și aroganța au devenit principii în slujba impostorilor și escrocilor din regimentele politice, care au cotropit sfânta libertate, trădând, pactizând, pupându-se ca apoi să se scuipe, așa, de ochii lumii. Pentru frumusețea spectacolului.
Devenit conștient de insolvabilitatea sa în fața răspunderilor, românul eșuează rănit de cioburile visurilor făcute țăndări.
Totul se produce brusc și brutal.
Abandonat, el, indispensabilul mai ieri, declarat inutil de instanțe trădătoare, străine intereselor lui imediate, snoabe arogante și cinic mincinoase, nu mai reprezintă nimic.
Toate transformările se produc în numele lui și în defavoarea sa.
Lașitatea și slugărnicia, în continuă perfecționare, rod al avalanșei de epoci-etapă, denumite fără nici-o jenă cu nume de arătări nevolnice, stârpituri, sau criminali și borfași la modă, ne poartă printr-o tranziție nesfârșită.
Ei devin instrumente indispensabile, la vedere, de temut în lupta de acaparare a tot ce poate fi acaparat, susținuți, sau aflați în slujba pretențios denumitelor „ Grupuri de interese”. De fapt găști, asocieri constituite cu scopuri strict infracționale.
Nimic nu scapă. Nimic nu este lipsit de importanță. Orice entitate cu valoare economică, este scanată, inventariată, tatonată,ca în cele din urmă să dispară brusc și misterios din peisajul ce o conținea. Bineînțeles, odată cu toate reperele ce ar mai face posibilă recuperarea ei.
Trădări neașteptate zdruncină până în temelii entități cu aspect și nume bombastic.
Loterii organizate de mereu alți escroci spulberă economiile de o viață ale celor ce visează cu ochii deschiși o altă realitate și se trezesc surprinși lăcrimând la catafalcul ultimei speranțe.
Formule extrase din alambicul prostiei aplicate de inculți atestați cu forme false, scot la lumină valori definitorii ale miliardarilor de carton.
Producători de zarzavat sau bălegar inițial, școliți și antrenați în tabere de partid, deveniți soldați , apoi mercenari bine plătiți și în final posesori de înscrisuri ce le atestează impostura, manageriază ce le este destinat de către „ Grupurili de interes”.
Bogătani peste noapte, aceștia sfidează logica și bunul simț, uimind și umilind societatea în apariții insolite și fulminante.
Mitocani cu pretenții aristocrate își scuipă „scobitorili” dintre dinți când se cațără dizgrațios în „ jepurili” parcate în fața palatelor.
Etalări de tot felul sunt considerate criterii în stabilirea de topuri ale sfidării și nerușinării.
Îtorcând scârbit capul remarci că prețul vieții bate record după record, aliniindu-se la standarde și criterii străine ce nu au nici-o legătură cu realitatea trăită de tine și ai tăi.
Totul în detrimentul și ciuda ta.
Evaziunea ca mijloc de supraviețuire a devenit cutumă general acceptată și evlavios respectată.
Metode de eludare a obligațiilor către un stat arogant și sfidător, ce nu oferă aproape nimic din obligațiile contractuale cu cetățenii lui, obsedat de jefuirea acestora , a devenit sport național practicat cu mijloace din ce în ce mai diversificate și surprinzătoare.
Mici și mari, culmea, „de stat”, sau particulari își iau doza de ilegalitate pentru a fi în stare să supraviețuiască.
De ce se întâmplă asta? Pentru simplul motiv că economia paralelă oferă oportunități infinite , ieftine , rapide și cu mult sub nivelul de corupție și hățișuri birocratice.
Și atunci te iluzionezi că te poți salva întrebându-te:
Până când o viață amară și un trai nefericit?
Această întrebare îmi vine în minte din tinerețea lipsită de puzderia de griji capitaliste la care maturitatea ne supune atât de violent.
Ne-o aruncam odinioară, în treacăt, unul altuia, înaintea câte unei teze, sau examen și o uitam apoi, sărbătorind victoriile.
De mult n-am mai sărbătorit nimic, cu intensitatea și bucuria de atunci.
Ne-am obișnuit să comemorăm, iar expresia de deznădejde a rămas să ne însoțească zgândărindu-ne să îi deslușim sensurile și afectându-ne clipa și chipul.
E grav pentru individ!
E grav pentru român!
E grav!
Stai și privești.
Stai și asculți.
Stai și nu spui nimic.
Ești blocat.
Te privești în oglinda sufletului și nu te mai recunoști.
Tu pe tine.
Ai devenit un străin pentru tine și ai tăi.
Te chinui privind minciuna în față și ascultând-o zilnic ai devenit dependent de ea.
Te chinuie prezența ei , descrierea ei, mecanismele și mijloacele prin care tot ce te înconjoară îți este prezentat. Îți este îndesat pe gât.
Violent.
Vizibil partizan.
Insidios, perfid, cu scop bine definit.
Psihopați bine plătiți întorc pe toate fețele, la fel ca grataragii cu experiență micii și fripturile pe grătarele bine încinse, evenimente și persoane.
Simulând că le descoperă în direct, odată cu tine, privitorul cu gura căscată.
Tu, care nu ai timp și libertate să îți spui părerea decât prin intermediul mijloacelor bine taxate și deci prohibitive, devii captiv în fața televizorului, pactizând subit cu una din taberele aflate într-un perpetuu simulat conflict.
Dacă pici în plasă!
În direct, ca parteneri de discuție și mistificare, sunt ademeniți mereu aceiași mânuibili, sau mânuitori, care vrăjiți de luminița camerei de luat vederi, acceptă bucățelele de zahăr aruncate de moderatorii impertinenți, sau loviturile lipsite de eleganță și fair-play ale partenerilor de așa zisă discuție - turnir. După care pleacă ținându-se de gât. Ca la, sau ca de la horă!
Ești o victimă privitorule, la fel ca și cele autopsiate în direct pe ecranul din fața ta.
Ești luat de prost și tratat ca atare.
Ești același votant necesar, care prin participare umfli topurile nerușinate ale îmbuibaților din umbră.
Tu ești prostul necesar să rămâi prost.
De aceea vei fi prostit pe zi ce trece mai mult, iar deșteptarea ta va fi motiv de panică generală.
Admiră-l pe Rică Venturiano-ul la modă și vei avea soarta pecetluită!
Pe noul Rică Venturiano, pentru a fi în pas cu clipa, sensul și obiceiurile.
Ești util, vital, pot spune fără să greșesc.
Ei, acești noi, căci nu există unul singur, Rică Venturiano, obraznici cu O mare, tupeiști de serviciu, aserviți, încasatori de zăhărel oficial în direct sau replay, câini de vânătoare bine hrăniți și antrenați, hăitași gălăgioși și purtători de stârvuri în gurile lor mârâinde și în dinții lor albiți cu laserul, trădători la comandă ai conștiinței publice și profesori de prosteală în masă, mânjesc sticla ecranelor pe care le venerați, cu mucozitățile lipsei de caracter și morală, cu stropii din lătrăturile iritate, când își declamă prostia cu aspect de intemperie intempestivă, cinici și aroganți.
Fete mari cu chip de babă atotștiutoare, insinuante până dincolo de granița bunului simț sfredelesc în numele interesului publicului movile de dejecții în căutarea viermișorului vinovat că ar fi mâncat din mărul pe care l-ar fi mușcat, nu din întâmplare, anchetatul, pompos botezat la începutul dialogului, invitat.
Asta face ca, din ce în ce mai des, dezamăgiții isterizați de efluviile de minciună, prostie agasantă și disprețuitoare gâlceavă să arunce pe geam cutiile cu mincinoși, chiar dacă nu au plătit încă ultimele rate din prețul lor.
Un gest. O reacție. O idee!
O strategie se poate cuibări și aici, iar Cercul Intenției Diabolice are probabil în vedere și acest comportament al celor ajunși la disperare.
De ce prin gestul lor extrem să nu sprijine supraviețuirea industriilor ce au ca scop producția de televizoare?
A sistemelor de creditare inventate de bancheri pentru stimularea prin acordarea cu dedicație de credite avantajoase celor cu comportament violent și foarte violent?
Distrugerile de orice fel stimulând la rândul lor producția, care duce la crearea de locuri de muncă, care la rândul lor și în urma…
Genial!
Din ce în ce mai mulți nebuni, din ce în ce mai multe distrugeri.
Din ce în ce mai multe locuri de muncă, din ce în ce mai multe grădinițe.
Din ce în ce mai multe grădinițe, din ce în ce mai multe parcuri, în care se vor plimba mame cu copii mici în cărucioare, pe care microîntreprinderi de cărucioare pentru copii le vor livra pe piața, din ce în ce mai avidă să absoarbă cărucioarele din ce în ce mai solicitate.
Conceptul inițial poate fi dezvoltat atât pe orizontală, cât și pe verticală, cu același succes.
Înfierbântată, mintea duce ideea mai departe, spre povârnișul de pe care orice speranță o ia la vale transformându-se în nisipul ce poate colmata orice cale de comunicare.
Rămas singur cu ideea coborâtă din creier în cavitatea bucală, divagatorul se zbate mestecând cu nesaț rezerva de aer, bun comun și limitat, declanșând reacția negativă a partenerilor de pseudo conflict transmis în direct, la oră de maximă audiență.
Rumoarea însoțește discursul ce continua nestăvilit.
…dacă vom reuși să convingem și partenerii din „Uniune” de strategia noastră privitoare la nebunii protejați există posibilitatea ca în scurt timp să devenim o forță pe piața cărucioarelor pentru copii de care va trebui să se țină seama.
Europa, însăși, va recunoaște dreptul nostru de a susține și de a organiza congrese cu teme legate de poziția noastră dominantă și astfel, într-un sfârșit previzibil ca fiind apropiat, vom beneficia necondiționat și pe deplin meritat, până în cele mai mici detalii, de posibilitatea de a institui chiar și o serie de taxe cu caracter permanent, ca și de altele cu caracter tranzitoriu, atât pe teritoriul național , cât și cu extindere pe întreg teritoriul comunitar. Ele vor fi dirijate către dezvoltarea structurilor și a mecanismelor de implementare precum și cele de și cu susținere a pregătirii în vederea supravegherii aplicării în cele mai bune condiții, cu implicarea organelor competente și a instituțiilor, cu respectarea neabătută a ierarhiilor și normelor stabilite, cu respectarea legislației în vigoare la data începerii aplicării și cu întocmirea și înaintarea către parlament a unui pachet legislativ care să susțină în viitor.
Transpirat și iritat, surprins de tupeul de a fi obstrucționat în încercarea de a se face înțeles de către cei care l-au votat în circumscripția sa precum și de către cei interesați, trage de hățurile inspirației oprind cu greu boii gândirii, undeva la marginea fluviului disperării care învolburat e gata să-l înghită într-o clipită.
Moderatorul anunță ultimul minut solicitând intervenția de final
Din memorie răsună laitmotivul ultimilor ani: Să trăiți bine! Însoțit de ocheada prezidențială, ca o răscruce de drumuri născătoare de dileme și gestul familiar al portocalei cu mâini.
Ce coșmar! Portocală cu mâini care când șuieră ca un fluier marinăresc ce comandă abandonarea navei ce se scufundă, când tunător ca o flotă de pescadoare și mineraliere ce se scufundă instantaneu, apoi râsul sacadat al bufonului care se pleacă pe scena sfârșitului de spectacol, întrebând publicul: V-a plăcut gluma mea?
Care glumă ? Te întrebi cuprins de frison.
Pâine și circ! Pâine pentru ei, circ cu noi, tot pentru ei.
Promisiuni cu iz electoral în care nu mai cred nici copiii, nici cei ce le fac, plutesc în jurul nostru ca ciorile pe cer.
Previziuni sumbre urmează după atingerea scopurilor și aceasta pentru a dezumfla gogoșile mult prea fierbinți aruncate pe piața iluziilor.
Ce să mai zici? Ce să mai speri?
Mămăliga românească, derutată, mai dă un pic în clocot. La suprafața ei întărită de vreme se mai ivește câte o bulboană revoltată: a studenților, a pensionarilor, a celor de la, a celor din, dar făcălețul guvernului amestecă grăbit tăind ori apa, ori focul, ca nu cumva să dea în foc.
Capacul reprezentat de cărnoșii conducătorii ai sindicatelor se așează grăbit peste toate, desăvârșind procedura în sunetul arginților zornăitori din buzunarele lor adânci și întortocheate.
Mințiți, părăsiți, trădați în așteptări și de cei obligați să le apere interesele, „românii” se încolonează să primească poverile de dus pe spinările asudate și înclinate de teamă.
De ce teamă? Pentru că fruntea plecată devine garanție a supraviețuirii.
Concesie după concesie spulberă iluzoriile măsuri declarate cruciale mersului înainte. Protestatarii alegându-se cu praful de pe toba mare a guvernului, iar guvernanții scuzându-și eșecul, motivând că: „ de aia nu se poate face reforma”
Un cerc vicios pe care ne-am obișnuit deja să-l vedem rostogolindu-se de la unii la alții împins cu bățul lui scurt de mititelul cu pretenții de om mare.
Să fie oare atât de vinovat poporul acesta că își suportă fără crâcnire incompetenții si cinicii cârmuitori?
Nu îți convine? N-ai decât să pleci!
Unde? Este întrebarea.
A fi, sau a nu fi a înlocuit, demult, formula cu care atacam, inocent, pseudo-necazurile tinereții întrebându-mă: „Până când o viață amară și un trai nefericit?”



Valentin Boeru
Încă martie 2009